Nelumbo nucifera (Floarea de lotus – simbol al Asiei)

Facebook, 60 photos - https://goo.gl/CV7XD3

- Nelumbo nucifera, also known as Indian lotus, sacred lotus, bean of India, or simply lotus, is one of two species of aquatic plant in the family Nelumbonaceae. The Linnaean binomial Nelumbo nucifera (Gaertn.) is the currently recognized name for this species, which has been classified under the former names, Nelumbium speciosum (Willd.) and Nymphaea nelumbo, among others. (These names are obsolete synonyms and should be avoided in current works.) This plant is an aquatic perennial. Under favorable circumstances its seeds may remain viable for many years, with the oldest recorded lotus germination being from that of seeds 1,300 years old recovered from a dry lakebed in northeastern China.

Native to Tropical Asia and Queensland, Australia, it is commonly cultivated in water gardens. It is also the national flower of India and Vietnam.

While all modern plant taxonomy systems agree that this species belongs in the genus Nelumbo, the systems disagree as to which family Nelumbo should be placed in, or whether the genus should belong in its own unique family and order.

The lotus is often confused with the water lilies (Nymphaea, in particular Nymphaea caerulea, sometimes called the "blue lotus"). In fact, several older systems, such as Bentham and Hooker (which is widely used in the Indian subcontinent) call the lotus Nymphaea nelumbo or Nymphaea stellata. This is, however, evolutionarily incorrect, as the lotus and water-lilies are practically unrelated. Far from being in the same family, Nymphaea and Nelumbo are members of different orders (Nymphaeales and Proteales respectively).

The roots of lotus are planted in the soil of the pond or river bottom, while the leaves float on top of the water surface or are held well above it. The flowers are usually found on thick stems rising several centimeters above the leaves. The plant normally grows up to a height of about 150 cm and a horizontal spread of up to 3 meters, but some unverified reports place the height as high as over 5 meters. The leaves may be as large as 60 cm in diameter, while the showy flowers can be up to 20 cm in diameter.

Researchers report that the lotus has the remarkable ability to regulate the temperature of its flowers to within a narrow range just as humans and other warmblooded animals do. Dr. Roger S. Seymour and Dr. Paul Schultze-Motel, physiologists at the University of Adelaide in Australia, found that lotus flowers blooming in the Adelaide Botanic Gardens maintained a temperature of 30–35 °C (86–95 °F), even when the air temperature dropped to 10 °C (50 °F). They suspect the flowers may be doing this to attract coldblooded insect pollinators. The study, published in the journal Nature, is the latest discovery in the field of thermoregulation, heat-producing, plants. Two other species known to be able to regulate their temperature include Symplocarpus foetidus and Philodendron selloum.

An individual lotus can live for over a thousand years and has the rare ability to revive into activity after stasis. In 1994, a seed from a sacred lotus, dated at roughly 1,300 years old ± 270 years, was successfully germinated.

- Lotus este numele dat mai multor plante acvatice exotice din familia nimfeacee, cu flori albastre, mari, plăcut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis), cel din urmă denumit și Nufăr termal.

Florile de lotus (Nelumbo nucifera) ocupă un rol important în cadrul diferitelor tradiții de vindecare ale orientului. Ele conțin lotusină și nuciferină, compuși care determină un efect specific de stimulare cerebrală și care generează o stare generală de relaxare extrem de plăcută, putând genera rapid o stare profundă de liniștire a minții, de interiorizare, calm, pace lăuntrică și astfel pot face să se instaleze rapid o stare sublimă de fericire fără obiect.

Semințele și rădăcina de lotus (Nelumbo nucifera) sunt tonice regenerante seminale, fiind indicate în caz de spermatoree (pierdere a spermei).

Bucharest Night Photos

Facebook, 100 photos - https://goo.gl/XQT4Wy

Moara lui Assan

Facebook, 100 photos - https://goo.gl/Nxb73Z

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în București, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidențele Ministerului Culturii și Cultelor ca fiind monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial.

Moara a fost întemeiată de negustorii George Assan (1821–1866) și Ion Martinovici (1820–1882).

Recent, ansamblul de clădiri a suferit două distrugeri semnificative: în mai 2008, un incendiu care a ars 90% dintr-un corp secundar al fabricii și în ianuarie 2012, prăbușirea acoperișului și a unui perete din corpul principal ca urmare a furturilor susținute de materiale din structura de rezistență a clădirii, posibile din cauza faptului că situl nu este supravegheat.

Construcția Morii Assan a fost realizată în anul 1853, pe un teren cumpărat de Gheorghe (George) Assan de la Epitropia Ghica, proprietatea extinzându-se apoi prin achiziționarea de terenuri de la locuitorii din jur. Moara a fost ridicată într-o perioadă când în București nu exista nici măcar o singură fabrică de cărămida. Ca fapt divers, prima fabrică de cărămidă s-a înființat abia în anul 1855 de către serdarul Ioan Filipescu, undeva în zona Elefterie. Utilajele pentru moară au fost aduse de la Viena, de la firma „Siegel”, transportul acestora pe Dunăre și apoi pe distanța Giurgiu-București durând aproape o lună de zile. În anul 1865, George Assan se desparte de asociatul său și rămane singurul proprietar al fabricii. După moartea lui, în 1866, conducerea întreprinderii a rămas soției sale, Alexandrina, care o lasă apoi în anul 1884 celor doi fii, Basile și Gheorghe, care își făcusera studiile în străinatate. În 1894 a fost înființată de către aceștia o nouă secție de lacuri și culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore. În 1895 existau în București încă nouă mori cu aburi afară de moara Assan.

Construcția propriu-zisă a fost realizată folosind constructori și meșteri nemți. La data respectivă, construcția unui cos al fabricii a fost oprită când atinsese înalțimea de 10 metri, fiind considerată prea mare. După plata unor compensații către primărie, coșul a fost ridicat până la înălțimea proiectată de 26 de metri. În registrele comerciale, Moara lui Assan era înregistrată ca «Societatea Anonimă „Fabricile Assan”» pentru industria și comerțul făinii, uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor și altor produse similare". De-a lungul timpului, moara cu abur de la Obor a fost botezată de locuitorii Bucureștiului sub diverse forme: Moara lui Assan, Moara cu valțuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan. În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înființare și cu acest prilej s-au mai adăugat câteva construcții, iar la clădirea principală în vârful turnului s-a pus un ceas mare, având dedesubt, în cifre de bronz, mari și vizibile de departe, anii 1853 - 1903. Ceasul lui Assan, care funcționa exact, a fost zeci de ani măsurătorul timpului pentru toți oamenii din cartierul Obor-Colentina. În 1903 se construiește un nou siloz de grâne, care a fost la acea dată cea mai înaltă clădire din București - 41 metri înalțime, 28 de silozuri (magazii) și două etaje sub ele având capacitatea de înmagazinare de 700 vagoane. Materialul folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat într-un ambalaj de beton la fund și zidarie pe laturi (pereți din scânduri de la Sinaia și Azuga, puse pe lat și bătute în cuie - 50 de vagoane de scânduri și un vagon de cuie), iar acoperișul era de fier. După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în luna iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonimă pe acțiuni sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit. Înainte ca moara să fie transformată in societate anonimă, frații Assan aveau 33 de lucrători iar în ianuarie 1946, după război, fabrica avea 400 de funcționari și lucrători. Fabrica a fost permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje și tehnologii, frații Assan fiind interesați de tot ceea ce e mai nou și mai bun în domeniul industrial, făcând numeroase călătorii în toata lumea în acest scop.

Moara lui Assan are adresa cadastrală în București, sector 2, strada Halmeu nr. 25 (fostă Silozului). Numeroasele construcții din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parțial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniței, dar și de pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut inițial o suprafață de 5,41 hectare. Din cauza construcțiilor din zonă, a blocurilor construite înainte de 1990, suprafața ansamblului a ajuns la 4,7 hectare. După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate și apoi demolate ilegal. Clădirea centrală a ansamblului, moara propriu-zisă construită din cărămidă și având arhitectura unei cetăți medievale, cu diverse ornamente a rămas nedemolată, dar într-o stare critică, turnulețele clădirii fiind încă vizibile.