Acele sau Colții Morarului - Bucegi

National Geographic - http://goo.gl/2xe7MH

Facebook, 10 photos - https://goo.gl/TkJ423

Colţii Morarului, alt.1800 - 2100m, numiţi şi Acele Morarului sau Degetele Morarului, se văd din Azuga şi Predeal, dar şi din drumul spre cabana Gura Diham. Stâncile au patru ace foarte ascuţite, abrupte şi se află în una dintre culmile nordice ale Muntilor Bucegi, care porneşte din Vârful Omu. Este încadrată între Văile Cerbului şi Morarului. Sunt patru ace, de la vest la est: Colţul de Sus, Degetul Prelungit (sau Acul Crucii, crâpat în două, formând două ace mai mici), Degetul Roşu şi Acul Mare (cel plat). Între ace, se formează Strunga Acului de Sus, Strunga Degetelor şi Strunga Acului Mare. În jos este Mănuşa Morarului.

Colţii Morarului au trei feţe diferite: una mai lină, cu doar câteva adâncituri, plină de iarbă (partea sudică), una cu două văi mai adânci, cu jnepeniş (cea estică) şi cea mai impresionantă, faţa nordică. Stâncoasă, brăzdată de văi adânci, abruptă, faţa nordică este paradisul alpiniştilor.

La formaţiunea stâncoasă se poate ajunge din Azuga, Buşteni, Diham, Poiana Izvoarelor şi Omu. Exista câteva trasee marcate spre acest obiectiv, dintre care cel mai rapid este "poteca bătrânilor", care pleacă din Buşteni spre Poiana Coştilei - Poiana Bătrânilor - Casa de vânatoare Refugiul Morarului - Pichetul Roşu.

Cel mai uşor traseu - pentru alpinişti - spre Acele Morarului este Valea Adâncă, ce pleacă din Buşteni - Poiana Izvoarelor - Pichetul Roşu, unde se face intrarea în Valea Morarului, prin Valea Adâncă. Traseul are porţiuni ce trebuie sărite, porţiuni expuse, înguste, la înălţimi foarte mari, de aceea traseul se recomandă turiştilor cu experienţă! Pereţii de stâncă trebuie escaladaţi. Pentru a traversa numai Valea Adâncă, înseamnă cam trei ore de mers, fără pauze.

Cu cât urci mai sus, cu atât încep să se vadă, într-o zi senină, muntele Bucşoiul, Piatra Mare, Postăvarul, Munţii Baiului, Caraiman, Coştila, dar şi oraşele Braşov, Predeal, Buşteni. Cu cât te apropii de Colţii Morarului, Valea se deschide şi începe jnepenişul, iar ocolirea lui se face puţin prin dreapta, ieşirea din vale făcându-se printr-un horn.

Cel mai bine e să începi escaladarea Colţilor din Brâul Acelor, cu escaladarea Acului Mare. Trebuie urmărită linia de creastă. Creasta Acului Mare parte o lamă de cuţit, îngustă de 35-40 cm, în anumite locuri, în urcuş. Apoi se coboară în Strunga Acului Mare. Urmează urcuşul pe Degetul Roşu, nu foarte greu şi coborârea în Strunga Degetelor. Degetul Prelungit sau Acul Crucii oferă un urcuş greu, abrupt, pe un teren instabil din care se desprind pietre şi bolovani. Urmează Strunga Acului de Sus şi Acul de Sus, care se escaladează uşor.

După cucerirea Colţilor Morarului, există posibilitatea revenirii pe traseul iniţial de urcare sau continuarea până la cabana Omu, pe culme. Traseul este uşor, de o jumătate de oră.

Cele patru trasee care duc la Acele Morarului sunt:

Buşteni - Pichetul Roşu - Mălăieşti - traseu marcat cu triunghi roşu

Buşteni - Valea Cerbului - Vârful Omu - marcat cu bandă galbenă

Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetul Roşu - Vârful Omu - cu bandă roşie

Buşteni - câminul Alpin - Poiana Coştilei - Poiana Bătrânilor - Casa de Vânătoare "Refugiul Morarului" - Pichetul Roşu - cu triunghi roşu.

Southern Carpathians

English and Romanian

The Southern Carpathians are a group of mountain ranges that divide central and southern Romania, on one side, and Serbia, on the other. They cover the part of the Carpathian Mountains located between the Prahova River in the east and the Timiș and Cerna Rivers in the west. To the south they are bounded by the Balkan mountain range.

The Southern Carpathian are the second highest group of mountains in the Carpathian Mountain range (after Tatra), reaching heights of over 2,500 meters. Although considerably smaller than the Alps, they are classified as having an alpine landscape. Their high mountain character, combined with great accessibility, makes them popular with tourists and scientists.

The highest peaks are:

Moldoveanu Peak, 2.544 metres - Făgăraș Mountains

Negoiu, 2.535 metres - Făgăraș Mountains

Parângu Mare, 2.519 metres - Parâng Mountains

Peleaga, 2.509 metres - Retezat Mountains

Omu Peak 2.507 metres - Bucegi Mountains

Despite the heights, some of the most accessible passages in the Carpathians in Romania are along the rivers, which cross the mountain range (the Olt River) or form wide valleys (along the Prahova River Valley or along the Jiu River Valley).

Geology

The South Carpathians represent an intricate pile of tectonic nappes, overthrusted from west eastwards during the Austrian (Middle Cretaceous) and Laramian paroxysmal phases, corresponding to various plate fragments. The napes are (from west eastwards): the Supragetic, Getic, Severin and Danubian Units. The Getic Nappe was identified by Murgoci (1905), while the general understanding over the Alpine structure of the South Carpathians was later refined by Codarcea (1940), Codarcea et al. (1961), Năstăseanu et al. (1981), Săndulescu (1984), Săndulescu and Dimitrescu (2004), and Mutihac (1990). The first to apply the global tectonics concepts for the Romanian Carpathians were Rădulescu and Săndulescu (1973).

The Supragetic, Getic Nappes as well as the Danubian Units represent units with both a metamorphic basement and a sedimentary cover, while the Severin Nappe includes only a sedimentary sequence. The Getic Nappe and the Danubian Units sediments include a Palaeozoic sequence (Upper Carboniferous, Lower Permian) and a Mesozoic sequence (Lowermost Jurassic - Middle Cretaceous). The Supragetic Nappe comprises mainly metamorphosed rocks (gneisses, micashists), while the Severin Nappe includes only Upper Jurassic - Lower Cretaceous sediments.

Carpații Meridionali, alături de Carpații Orientali și Carpații Occidentali reprezintă cele trei mari grupe muntoase ale României. Denumirea lor este dată referitor la poziția lor geografică (la sud, deci meridionali ca poziție) față de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care reprezintă simultan și limita lor nordică.

Carpații Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică și spectaculoasă regiune montană a țării, având unele similitudini cu Alpii. Parte distinctă a Carpaților Meridionali, Munții Făgăraș, cei mai spectaculoși, înalți și sălbatici munți ai României, l-au inspirat pe geograful francez Emmanuel de Martonne să-i denumească și Alpii Transilvaniei, conform lucrării sale Recherches sur l'Evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates meridionales), publicată la Paris, Editura Delagrave 1906.

Limita lor vestică, spre Carpații Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timiș-Bistra-Hațeg-Ștei-Orăștie, iar limita lor estică (spre Carpații Curburii) o reprezintă Valea Prahovei. Limita sudică a Carpaților Meridionali o reprezintă un abrupt major (pe alocuri având o diferență de nivel până la 1000 m) format din trei grupe: Subcarpații Curburii (între Prahova și Dâmbovița), Subcarpații Getici (între Dâmbovița și Motru) și Podișul Mehedinți (între Motru și Dunăre). În zilele senine pot fii observați de la o distanță de până la 100-120 kilometri în sud.

Cele 24 de sub-grupe muntoase distincte
Munții Bucegi - cel mai înalt vârf, cu 2.505 m, este Vârful Omu
Munții Leaota - cel mai înalt vârf, cu 2.133 m, este Vârful Leaota
Munții Piatra Craiului - cel mai înalt vârf, cu 2.238 m, esteVârful La Om
cunoscut și ca Piscul Baciului
Munții Iezer-Păpușa - cel mai înalt vârf, cu 2.470 m, esteVârful Roșu
Masivul Ghițu - cel mai înalt vârf, cu 1.622 m, este Vârful Ghițu
Masivul Frunții - cel mai înalt vârf, cu 1.534 m, este Vârful Munțișor
Munții Țaga (sau Țagla) - cel mai înalt vârf, cu 1641 m, este Vârful Țagla
Munții Făgărașului - cel mai înalt vârf, cu 2.544 m, este Vârful Moldoveanu
Masivul Cozia - cel mai înalt vârf, cu 1.668 m, este Vârful Ciuha Mare
cunoscut și sub numele de Vârful Cozia
Munții Căpățânii - cel mai înalt vârf, cu 2.130 m, este Vârful Nedeia
Munții Lătoriței - cel mai înalt vârf, cu 2.055 m, este Vârful Bora
Munții Lotrului - cel mai înalt vârf, cu 2.242 m, este Vârful Șteflești
Munții Cindrel - cel mai înalt vârf, cu 2.245 m, este Vârful Cindrel
Munții Parâng - cel mai înalt vârf, cu 2.518 m, este Vârful Parângul Mare
Munții Șureanu - cel mai înalt vârf, cu 2.130 m, este Vârfu lui Pătru
Munții Vâlcan - cel mai înalt vârf, cu 1.946 m, este Vârful Oslea
Munții Tulișa - cel mai înalt pisc, cu 1.792 m, este Vârful Tulișa.
Munții Retezat - cel mai înalt vârf, cu 2.509 m, este Vârful Peleaga
Munții Piule-Iorgovanul - cel mai înalt vârf, având 2081 m, este Vârful Piule
Munții Mehedinți - cel mai înalt vârf, cu 1.466 m, este Vârfu lui Stan
Munții Godeanu - cel mai înalt vârf, cu 2.291 m, este Vârful Gugu
Munții Cernei - cel mai înalt vârf, cu 1.928 m, este Vârful Dobrii
Muntele Mic - cel mai înalt pisc, având 1.802 m, este Vârful Muntele Mic
Munții Țarcu - cel mai înalt vârf, cu 2.196 m, este Vârful Căleanu

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE

Facebook 80 photos - https://goo.gl/mvfFO9

La mulți ani România! - https://goo.gl/ZwrS8L

Desi ochii multor romani înca lacrimeaza, toti cei care mai au un pic de viata in ei sunt nevoiti sa mearga mai departe inainte. Printre ei si tara mea. La multi ani Romania!

Ziua națională a Romaniei a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română. Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureșdin martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR în anul 2011 că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimulIliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungara.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.

O necesitate istoricã - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”