Moldoveanu Peak

Facebook, 300 photos - http://goo.gl/tR6PtB
YouTube - http://goo.gl/oXvX8P

- Vârful Moldoveanu situat in Masivul Fagaras, județul Argeș, este cel mai inalt varful muntos din Romania, altitudine 2544m, toate traseele care duc catre varf sunt frumoase. Toti iubitorii de munte si nu numai isi doresc cateva clipe pe “acoperisul Romaniei”. Traseul care intereseaza pe cei mai multi este traseul de creasta Balea Lac – Vf. Moldoveanu, traseul nu prezinta dificultati mari (zonele mai dificile sunt prevazute cabluri/lanturi de asigurare), dar este un traseu lung si obositor. Din cauza piscurilor montane din jurul său, majoritatea de peste 2.400 de metri, vârful Moldoveanu este vizibil doar de pe creasta Făgărașului sau din aer, spre deosebire de multe din principalele vârfuri ale lanțului făgărășan, care sunt vizibile și din Depresiunea Făgărașului.

Balea Lac (alt.2034m) – Saua Capra (alt.2315m) – Lacul Capra (alt.2249m) – Portita Arpasului (alt. 2175m) - “La trei pasi de moarte” – Saua Vartopului (alt.2290m) – Arpasul Mare (alt.2468m) – piciorul Mircii (alt. 2471m) – Iezerul Podul Giurgiului (alt.2226m) – Saua Podragului(alt.2307m) – Saua Ucei Mari (alt.2220m) – Saua Orzanelor (alt.2305m) - Vf. Vistea Mare (alt. 2527m) – Vf. Moldoveanu (alt.2544m)

Povestea mea în imagini, două zile, o noapte şi in mii de cuvinte scrise

- Am plecat la drum Sâmbătă la 7:00 si putin, cu gândul ca parcurgem cei 200 km in max 2...3 ore. După bucata bună de asfalt, incepe să se arate drumul de ''cariera cu pietre ascutite si praf cât cuprinde''. Pe traseu studiem transhumanta putin, facem repede diferenta intre oi si berbeci, nu de alta dar erau plimbate in grupuri diferite. Ne continuăm drumul si incet, incet apare muntele pentru care am venit. La ora 12:00 ni se arată un loc frumos, inconjurat de dealuri peste care soarele se ridică in lene trăgând după el, sus si o mică ceată transparentă cât să facă privelistea din povesti. Asa credeam noi, de fapt era doar prima parte. In fine, ajungem acolo pe la 12…cu 2 ore si ceva intârziere…..primul impuls e sa mâncam.
- Trec pe lângă stâna lui Burnei, intru in pădure si incep urcusul cu adevărat. Unii mai incet, altii mai repede, dar si asa tot incet mergeam sau asa mi se părea mie că din urmă mă ajungeau prietenii ca 'Jeep-anele pe munte'. Am incetinit ca să mergem in grup că e mai frumos, chiar e!…dar nu poti că nu toti aleargă la fel, asa că ne-am trezit depăsiti si lasăti in urmă, un fel de sedusi si abandonati, dar ce eram la concurs?…ei bine nu!, asă că fiecare după puterea "Duraccel" urcă, mai cu pauze, mai cu pas intins. Se vedea că e o portiune grea, dificila si lungă!. După 3.5 ore ajungem la capătul primului hop 'Buza vaii rele' si facem un prim popas mai lung, pentru odihnă si pentru peisaje. Istoveala are si exemplificare in imagini. Se vede o imagine superbă in jos spre locul unde am parcat cele 3 masini. De la oboseală poate, sau chiar asa era dar totul avea o nuantă de culoare pastelată, apa curgea repede pe langă locul nostru de odihnă, dădea impresia de linistea de după!.
- Gata cu odihna!, plecăm mai departe si nu imi trebuie mult sa ramân in urmă iar, ne indreptăm spre Vistea Mare, dar intâi aveam de străbătut un frumos platou, cu ape line, iarba grasă cu cel mai natural verde numai bună de păscut pentru oi, evident că noi aveam alte bunătături. In fată râvneam la vârf, dar mai era destul asă că incă ne mai bucuram de traseul usor, spectaculos si de fotografiile făcute. Ne reunim o parte din grup si facem fotografii nelimitate, in fata mea mi se arată o altă parte dificilă dar mai scurtă ca prima. Primul popas al prietenilor mei, desfac corturile, se asează masa, se pregăteste mâncarea. Eu!, nu ramân!, urc spre refugiul Viştea, cu cât urcam, imi dădeam seama cât de frumos e peisajul, din ce in ce mai frumos!….vremea era bună cu noi, cerul senin, alta era situatia, eu speram ca pâna ajung sus, să mai rămâna soarele ca sa-mi arate frumusetea apusului de la Viştea. Pâna atunci lasam prietenii si Iezerul in spate, un lac rece triunghilar.
- Ajuns sus, acolo intâlnesc fauna si flora mioritica, ciobanii cu Floare de Colt la palarie si alte câteva flori strânse intr-un borcan. Acum, ca tot am vazut flora, era pacat sa nu vad si ceva din fauna, alta in afara de ciobanii care au rupt florile. Aveau cu ei 5 câini bine indopati si dresati, sa fie blânzi si sa stie sa ceara orice e bun de mâncare, ciocolata si biscuiti? hm!. Ma mai invârtesc, mai privesc in jur ca doar trebuia sa mă si odihnesc, urma ultima parte, refugiul Viştea. De la rascruce, am ajuns in 10 minute! despre care mi se spunea ca mai merg inca o ora. In stânga mea, cum priveam in vale, se vedeau cele doua corturi ale prietenilor mei. Bagajul meu ramanand langa corturi, am plecat fara apa, fără mancare, sac de dormit, lanternă, dar?!, a fost excelent! Na belea!, in refugiu am intâlnit 6 tineri petrecareti dintre care o fata isi serba ziua de nastere si aveau de toate!, mancare, bautura, dulciuri inclusv doua chitări acustice Flame. Am fotografiat apusul si incet incet ma retrageam la somn, da de unde?, petrecaretii nu ma lasau ''neantifonat'', treceau pe la nasul meu, palinca, whisky, coniac, vodka, cola, fanta, cafea, biscuiti si alune si eu ravneam doar la apa si somn! , am luat doua guri de palinca, in 10 secund am simtit ca era ''Hirosima'' la picioarele mele , pana la ora 3 dimineata, a fost ceva de vissssss!, distractie, de atata distractie am uitat de stele si de luna, veselie 10 stele si de 24K!.

- Duminica dimineata, ora 6, gata cu odihna, gata cu peisaje ca am venit si pentru altceva aici. imi astept prietenii de jos, pe la ora 10:30 incepem sa urcam ultima portiune spre varf, scurt de 30 minute si cica usor, cum ziceau altii, nu!, nu era usoar, era periculoas!, pe parcurs constatam ca nu e deloc usor, dar cu toate greutatile, ajungem in varf, pe asa zis-ul ''acoperisul Romaniei'', desi mi se pare aiurea spus ca nu ai deasupra un acoperis al Romaniei iar plafoanele de nori sunt cateodata si pe 8 niveluri, asa ca nu-l numesc ''acperisul Romaniei'' ci doar cel mai inalt varf montan al Romaniei! Facem poza de grup, ca ne reunisem in varf cu gasca desi eram doar 7 ca unul râmasese mai jos pentru fotografii iar ceilalti 3 ne depâsise de ieri cu mult. Stiam câ suntem la cea mai mare altitudine din Romania, cel mai inalt varf muntos din Romania! mi-am promis câ ajung aici, frumos sentiment!. Ne luâm micile bagaje si la vale cu noi pe acelasi traseu sinuos si parcâ mai periculos…nu stiu de ce la intoarcere mi-a pârut mai periculos. Ajungem iar la Vistea Mare si acolo ne reunim cu Gelu ce admira Ardeaul asa ca am mai facut cateva fotografii si fugim spre Valea rea. Am impartasit impresii, fotografii si am hotarat ca e timpul sa coboram, efortul isi cerea dreptul la durere. Am oprit la intrare pe Valea rea, ne-am odihnit, am mancat si am plecat pe drumul incorsetat in dureri si oboseala. M-a rupt coborarea si cred ca nu numai pe mine, in vale vedeam masinile, putin mai sus de stana, rucsacele ma impingeau de la spate si de la mana vedeam ceasul care ne arata ca e tarziu si pana la masinile noastre aveam cam 3 ore grele de coborare. Pe ultima 100 de metrii, sa lasase seara, ţânţarii isi asteptau cina!, ajunsi la masini, eram terminati! ţânţarii ne-au ''fecundat'' in secret si picioarele nu le mai simteam niciunul.
- Cu inima grea am lăsat în urmă un vârf, un munte, o poveste, un destin. M-am rupt de el cu tălpile, dar nicidecum cu inima şi dacă există un motiv pentru care iubesc muntele e pentru că ceea ce simt acolo sus mă ridică deasupra oricărei ambiţii. Greu, dar neasteptat de frumos! Miliarde de multumiri prietenilor, Gelu, Alex, Daniela si familiei Boncea!......urmează o altă ascensiune!