Three weeks in Bucegi Mountains

Facebook, 400 photos - http://goo.gl/7B2omx

De la vf, Omu, apus: vf. Scara alt. 2.422m, 

Munții Piatra Craiului, alt. 2.244m

Munții Iezer-Păpușa, alt.2.469m

Munții Făgăraș, alt. 2.544m.

Vârful Scara, Munții Bucegi

- Vârful Scara este un vârf montan situat în Munții Bucegi la aproximativ 1/2 oră de vârful Omu pe traseul de creastă, și are o altitudine de 2.422 m. Este vizibil de pe creasta vârfului Bucșoiu precum și de pe culmea și din valea Țigănești.

Munții Piatra Craiului

- Masivul Piatra Craiului, adeseori Munții Piatra Craiului, sau Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora.

Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebește geologic și geomorfologic de masivele și grupele muntoase înconjurătoare, Munții Leaota, Munții Bucegi, Munții Făgăraș și Munții Iezer-Păpușa. În timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, „Crai”-ul, cum este adesea alintat, este o „lamă” tăioasă și abruptă de roci sedimentare, în special roci calcaroase de vârstă jurasică, lungă de aproximativ 24 – 26 km, orientată de la sud-vestspre nord-est, și lată de aproximativ 6 – 8 km, pe direcțiile perpendiculare corespunzătoare. Cunoscuții pereți verticali, inalți de 400–650 m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat naștere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor.

Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă în vârful Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2.238 m. Masivul are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascuțit (2.150 m), Vf. Țimbalul Mare (2.177 m), Vârful dintre Țimbale (2.170 m), Vf. Sbirii (2.220 m), Vf. Căldării Ocolite (2.202 m) ).

Temperatura medie anuală se menține în jurul valorii sub 0 grade C, iar în zonele înalte coboară până la -25°C. Vânturile aproape permanente sunt determinate de poziția izolată a masivului. Precipitațiile se înscriu între 1.000-1.200 mm/an, predominând în lunile mai și iunie.

În zona Piatra Craiului se găsește o vegetație bogată în specii datorită preponderenței aproape absolute a calcarelor. Aici se găsesc specii unice în lume de floră și faună, unele dintre ele, așa cum ar fi Garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), fiind faimoase. Alte specii protejate sunt floarea de colț (Leontopodium alpinum) și ghințura galbenă (Gentiana lutea). Printre speciile de animale amintim capra neagră (Rupicapra rupicapra), declarată monument al naturii, căpriorul, mistrețul, ursul carpatin, râsul, vulpea, lupul, veverița.

Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei sunt cele mai importante fenomene carstice din Piatra Craiului. În partea nord-estică apar Prăpăstiile Zărneștilor, izbucurile Fântânile Domnilor și Fântâna lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Peștera Stanciului, Moara Dracului. Aminitim Marele Grohotiș care este o pânză de pietre instabile de 4 km.

Munții Iezer-Păpușa

- Munții Iezer-Păpușa sunt munți în lanțul Carpați, grupa majoră sudică, Carpații Meridionali. Cel mai înalt punct al său este Vârful Roșu din centrul masivului, având o altitudine de 2.469 m.

Munții Iezer-Păpușa se întind între cursurile raurilor Dambovița la Est si Raul Doamnei la Vest. În zona în care acestea izvorăsc se află culmea Mezea-Oticu, culmea prin care Munții Iezer-Păpușa comunică cu Munții Făgaras. În partea interioara a masivului se află Lacul de acumulare Rîusor, alimentat de Rîusor si Rîul Tîrgului.

La altitudinea de 2135 de metrii, sub varful Iezerul Mare,in interiorul masivului se afla lacul glaciar Iezer, un lac glaciar așezat într-o căldare păzită de culmi golașe și sălbatice. De cealalta parte a masivului, se mai află 2 lacuri glaciare mai mici, lacurile Boarcăs, situate sub varful Rosu.

Munții Făgărașului

- Munții Făgărașului reprezintă un masiv muntos care face parte din Carpații Meridionali, și în care se află cel mai înalt vârf montan din România, vârful Moldoveanu 2.544 de metri. Până în perioada interbelică Vârful Negoiu, cu o altitudine de 2.536 de metri, era considerat cel mai înalt vârf din Carpați, exceptând vârfurile din Munții Tatra.

Masivul Făgăraș, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Munții Făgărașului seamănă cu o imensă coloană vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord și respectiv, sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte și mai abrupte decât cele din partea sudică, care sunt foarte lungi și domoale.

Munții Făgărașului sunt delimitați la vest de Valea Oltului, iar la est de râul Bârsa Groșetului și Râul Dâmbovița. La nord sunt delimitați, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Făgărașului, cunoscută și sub denumirea de Țara Oltului. Înspre nord, pe o distanță de doar 8–10 km, diferența de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai puțin accentuată, fiind făcută, după culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robița, Scărișoara, Nisipuri, Zârna, etc.), de șirul depresiunilor Câmpulung, Brădetu,Arefu și Jiblea.

Suprafața totală acoperită de munții Făgărașului este peste 2.400 km², fiind, spre comparație, de circa 7,5 ori mai mare decât amunților Bucegi. Pe cuprinsul întinderii masivului Făgărașului se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Viștea Mare cu 2.527 m, Călțun-Lespezi cu 2.522 m, Vânătoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornu Calțunului cu2.510 m, Hârtopu cu 2.506 m, Dara cu 2.501 m. Există, de asemenea, 42 de vârfuri având peste 2.400 m și mai mult de 150 de vârfuri de peste 2.300 m.

Aceste vârfuri sunt separate între ele prin șei adânci, unele coborând până sub 2000 m altitudine (Curmătura Zârnei: 1.932 m).

Această densitate de culmi, abrupturi, vârfuri și înălțimi, i-au atras masivului și denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuită savantului francez Emmanuel de Martonne.

Din creasta masivului se desprind către nord și sud, ca niște puternice contraforturi de piatră, un mare număr de spinări prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creastă. Ele au lungimi și mai ales înfățișări diferite, după cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificațiile nordice sunt în mare parte abrupte și stâncoase în apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia pădurilor de conifere, care apar imediat ce înălțimea scade sub 1.700 m. O altă caracteristică a acestor ramificații constă în aspectul lor de muchie foarte îngustă și pe alocuri zimțată (de exemplu Muchia Albota).

În contrast izbitor cu ramificațiile nordice, spinarile ce se desfac din creastă spre sud (Muntenia) sunt mai lungi și mai domoale, în parte acoperite de pășuni întinse.

Creasta principală și ramificațiile nordice ale Făgărașului supuse acțiunii curenților, precum și dezagregărilor produse de îngheț și dezgheț, formează în unele locuri custuri foarte înguste, șei crenelate, cum sunt :Portița Arpașului cu Fereastra Zmeilor, șeile dintre văile Șerbotei (nord), izvoarele Scara și Negoiu (sud).

O altă caracteristică a acestor munți o constituie numeroasele circuri glaciare, precum și lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane.

Văile care coboară către nord (Transilvania), urmează în marea lor majoritate o direcție aproape perpendiculară față de linia crestei, iar apele lor sunt silite - din cauza pantei foarte înclinate - să coboare în salturi, formând numeroase cascade. Printre văile cele mai pitorești se numără: văile Moașei, Șerbotei, Bâlei, Brezcioarei, Ucei Mari și Ucișoarei, Sâmbetei.

Munții Făgăraș sunt traversați de cea mai înaltă șosea din România, Transfăgărășanul.

Munții Făgărașului sunt constituiți în totalitatea lor din roci metamorfice, denumite șisturi cristaline. Distribuția generală a diferitelor varietăți de roci este în fâșii orientate de la est la vest.Cea mai sudică este formată din gnaisuri: roci de culoare deschisă, dure, în care benzi albe de cuarț și feldspat alternează cu benzi întunecate de mică neagră. Aceste gnaisuri se pot urmări din Valea Oltului, la Robești, prin localitatea Cumpăna pe Argeș (de unde își trag și numele de „gnaisuri de Cumpăna”), ajugând apoi să taie Creasta Muntelui Oticu (care unește Vârful Brătilei cu Muntele Iezer), în locul numit Colții Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmează versantul sudic al Dâmboviței, apoi o traversează și, prin Muntele Lerescu, ajung în Valea Bârsei la Rudărița, de unde se îndreaptă spre nord-est, către localitatea Holbav.

La nord de această fâșie a gnaisurilor de Cumpăna-Holbav urmează o a două, formată din roci puternic șistoase și lucioase, ce se găsesc alături de cuarț: sunt micașisturile, în constituția cărora intră uneori și nodule roșcate-închis de granați.

Alternând cu aceste micașisturi, care ocupă toată creasta principală, apar, în special, în partea de vest a Făgărașului, amfibolite (roci de culoare închisă datorită predominanței unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) și calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moașa Sebeșului, Piatra Albă, Muntele Albota, Valea Brezcioarei).

Ultima zonă, cea mai dinspre nord, formează o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab 

metamorfozate decât cele amintite și anume șisturi argintii sau verzui, cu luciu mai puțin pronunțat. Intercalațiile de calcare sunt în această zonă mai rare.

Toate rocile enumerate, care formează Munții Făgăraș, nu apar la lumină decât în anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascuse de solul vegetal.

Blocul cristalin al Munțiilor Făgăraș a început să se ridice față de relieful înconjurător la începutul erei terțiare. Ca și întregul lanț al Carpaților Meridionali, ridicarea a avut loc în trei etape succesive (în Eocen, în Miocen și în Pliocen). În fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astăzi pe creste sub forma unor suprafețe aproape plane, fracționate de văi (de exemplu: creasta principală în Vârful Brătilei și în Vârful Comisul).