The Storm

National Geographic - http://goo.gl/8KOF6E

English and Romanian

In meteorology, a cloud is an aerosol comprising a visible mass of liquid droplets or frozencrystals made of water or various chemicals. The droplets or particles are suspended in the atmosphere above the surface of a planetary body. Terrestrial cloud formation is the result of air in any of the lower three principal layers of Earth's atmosphere (collectively known as the homosphere) becoming saturated due to either or both of two processes: cooling of the air and adding water vapor.

Clouds in the troposphere, the atmospheric layer closest to Earth's surface, have Latin names due to the universal adaptation of Luke Howard's nomenclature. It was formally proposed in December 1802 and published for the first time the following year. It became the basis of a modern international system that classifies these tropospheric aerosols into several physical forms which can be found at various altitude levels or étages.

One physical form appears as non-convective stratiform sheets in stable air. If the airmass is slightly or partly unstable, limited-convective stratocumuliform rolls or ripples may appear. Both these layered forms have low, middle, and high-étage variants. Cloud types in the two upper étages are identified respectively by the prefixes alto- andcirro.

Thin or occasionally dense cirriform filaments are found only at high altitudes of the troposphere and may form in stable or partly unstable air. More generally unstable air tends to favor the formation of free-convective low or multi-level cumuliform heaps. Strong airmass instability or cyclonic lift can produce storm clouds with significant vertical extent through more than one étage. Prefixes are then used whenever necessary to express variations or complexities in their physical structures.

These include cumulo- for complex highly unstable cumulonimbiform thunder clouds, and nimbo- for stable multi-étage stratiform layers with sufficient vertical depth to produce moderate to heavy precipitation. This cross-classification of forms and étages produces ten basic genus-types or genera, most of which can be divided into sub-types consisting of species that are often subdivided into varieties where applicable.

Clouds that form above the troposphere have common names for their main types, but are sub-classified alpha-numerically rather than with the elaborate system of Latin names given to cloud types in the troposphere. Clouds have been observed on other planets and moons within the Solar System, but, due to their different temperature characteristics, they are often composed of other substances such as methane, ammonia, and sulfuric acid as well as water.

Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat (apă pe planeta Pamânt) sau de cristale de gheață condensate care se găsește în atmosferă deasupra suprafeței Pământului sau deasupra unei alte planete ce posedă atmosferă. Există o ramură specială a meteorologiei care studiază norii, nefologia.

Pe planeta Pamânt, substanța care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de apă sau de cristale de gheață (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul pur (când proporția de cristale de gheață este mare) până la nuanțe foarte închise de gri (pentru norii ce conțin picături de apă în proporție majoritară). O altă cauză a culorii norilor variind între alb și negru, trecând prin nenumărate nuanțe intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece norii reflectă la fel toate lungimile de undă ale luminii solare albe. Totuși, cu cât norul este mai gros și mai dens, cu atât culoarea este mai închisă, din cauza absorbției luminii produsă în interiorul norului.

Norii se formează când vaporii invizibili de apă din aer se condensează în picături de apă vizibile sau în cristale de gheață. Acest fenomen se produce în trei modalități distincte.

1) Aerul este răcit sub punctul de saturație. Aceasta se întâmplă când aerul intră în contact cu o suprafață rece sau cu o suprafață care se răcește prin iradiere, sau în cazul în care aerul este răcit de expansiunea adiabatică, care este datorată creșterii în altitudine. Aceasta se poate întâmpla:

de-a lungul fronturilor calde și reci, așa numita ridicare frontală;

când aerul se ridică în susul versantului unui munte și se răcește în timp ce se înalță în atmosferă (ridicare orografică);

prin convecția cauzată de încălzirea unei suprafețe prin expunere la soare, numită încălzire diurnă;

atunci când aerul cald trece pe de-asupra unei suprafețe mai reci cum ar fi o suprafață de apă rece sau o platformă de eroziune,alpină sau nu.

2) Norii se pot forma atunci când se amestecă două mase de aer care sunt ambele sub punctul de saturație. De exemplu respirația într-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic, etc.

3) Aerul rămâne la aceeași temperatură dar absoarbe mai mulți vapori de apă, până când ajunge la saturație.

Apa dintr-un nor obișnuit poate avea o masă de câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenții de aer de desubtul și din interiorul norului să fie capabili să susțină picăturile suspendate în aer. De asemenea, condițiile din interiorul unui nor nu sunt statice: picăturile de apă se formează și se evaporă în mod constant. O picatură de apă obișnuită are o rază de 1 x 0.00001 m și o viteză terminală de circa 1–2 cm/s. Aceasta oferă picăturilor de apă destul timp să se reevapore când cad în aerul mai cald de sub nor.

Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenușă sau sare. În condiții de suprasaturare, picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare.

Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sunt produse în două feluri. Cel mai important se presupune a fi Procesul Bergeron, descoperit de către Tor Bergeron, care afirmă că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheață dintr-un nor, interacționează și duc la creșterea rapidă a cristalelor de gheață, care precipită din nor și se topesc în timp ce cad.

Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puțin de -15 °C. Al doilea proces important este acela de coliziune și captare, care are loc în nori cu vârfuri mai calde, în care coliziunea picăturilor de apă care se ridică și coboară, produce picături din ce în ce mai mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie.

În timp ce o picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o “trezire” care atrage câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la răspândirea procesului. Această metodă de producere a picăturilor de ploaie reprezintă mecanismul primar în norii stratiformi joși, și în micii nori de tip Cumulus.