marți, 31 martie 2015

Kogaion - muntele sacru al dacilor

Facebook, 10 photos - https://goo.gl/wAVUoB
National Geographic - http://goo.gl/579CKp

 - Motto: ”Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperitşi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă:” (Marcu 4:22-23)

Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al antichităţii ar fi Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.

Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului, din două păreri doar una poate fi adevărată ! Care să fie aceea? O să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!

Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum foarte cuprinzător această problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte articole pe tema aceasta.

Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la...geografie !

Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre localizarea Kogaionului – muntele sacru al antichităţii, considerat de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?

Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon

Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele, fiind el însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu slujitorii săi”

Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe care însă nu o vom dezbate în studiul de faţă. Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot, ridicat la rang de zeu prin catehizare!

V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale, urmând textul lui Strabon: „Locuinţa marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se sfătuiască sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau preoţii <călători prin nori>; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte atingând norii”

Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la picioarele peşterii care-i poartă numele

V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau acces doar regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în teren.

Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.

În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra „călătorilor prin nori”, cum se numeau preoţii daci, de aici ajungând la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând norii. Or, este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă învăluit de nori saudeasupra lor ! Iată, deci, unde se afla şi Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.

Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice

Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la „a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon, gradarea fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţieriizamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a cunoaşteriitainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar şi în cea a Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde).

Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice. Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.

Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia,iar dacii, şi nu numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axa, Polul Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei vârfuri alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.
Spuneam că Kogaionul, imensul templu natural, este un simbol arhetipal, adică un model. Model pentru ce? Model pentru toate templele antice legate de religiile de mistere care presupuneau o naştere a doua oară.

Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în construcţia bisericilor creştine care sunt împărţite în pronaos, naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care „cele trei diviziuni ale templului egiptean se menţin totdeauna” după părerea lui Constantin Daniel.
Simbolism cu cântec … în teren!

Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedemcă svastica este emblema Polului Ceresc cunoscută în Orient şi sub numele de Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu svastica? Avem… şi încă una mare de tot !

În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a primit de la marii maeştri lama două informaţii de inestimabilă valoare pentru istoria noastră străveche:

1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa, înaintea înţeleptului Passepa, înainte de Tsangkhapa, Domnul Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari păduri…În acel timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să vină în Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica singură rămâne, simbol al puterii „Giuvaerului Cerului”. Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi în faţa ciclurilor sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”

2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei înţelege mai târziu: odinioară, centrul „Domnului Celor Trei Lumi” nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al lumii era în valea unui mare fluviu; apoi în faţa valurilor crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi are cum reşedinţa, ascuns de ochii oamenilor”

Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:

Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem, care se afla în vechime în Carpaţi, fapt exprimat prin formularea „Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că Munţii Carpaţi erau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul despre care se vorbeşte în text nu este altul decât Dunărea.

Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul ceresc. Cum putem confirma spusele iniţiatului tibetan.

Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi culmile Muntelui în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al Cerului format dinvârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu !Svastica marchează istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele Sfânt (a se vedea legenda Întoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al Axului Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din tezaurul de la Băiceni, pe motivele usăturilor şi broderiilor bucovinene sau peacoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan cel Mare, strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit, menţionat de Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că unprofesor stând de vorbă cu un ţăran încerca să-l convingă pe acesta din urmă că svastica este un simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această memorie genetică răsfrântă în mentalul colectiv prin intermediul tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât savantul. Şi tot pentru a demonstra persistenţa Muntelui Sfânt al dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna Cristina Pănculescu aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat într-una dintre deplasările ei Vârful Ocolit asupra căruia coboară un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi pentru a participa la slujba de dimineaţă. Biserica era deschisă dar pustie.

Când a venit stareţul, i-am arătat fotografia cu Vârful Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i dau vreo explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva sau daca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul Munte”…i-am oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost marcată de o emoţie pe care îi era greu s-o stăpânească”. Acum va întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că pentrurespectivul călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului, Athos si Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în Orient cât şi in Occidentul străvechi, estesimbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang. Ciudat este faptul că, Vârful Ocolit transpune în natură acest simbol tradiţional!

În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului la cer prin aruncarea lui în trei suliţe, obicei dacic sângeros, săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred că grecii nu au văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea lui Herodotpare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord cu el din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru acest sacrificiu, spune Herodot, era ales cel mai drept şi mai viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că dacă trimisul nu moare, cade în dizgraţie.

Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică de care vorbeam în paragraful anterior. Cel maibun dintre daci, era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era trimis la peştera Ialomiţa pentru a „muri” şi a se naşte a doua oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de cele trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în urma faptului că solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele iniţiatice ale templui pentru a ajunge sa se prezinte în fata lui Zamolxe pe Altarul Cerului.

Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul trimiterii solului se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”

Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180 de grade (adică o privim dinspre nord), obţinem imaginea stilizată a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau Arborele Cosmic.

Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia

Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii poartă ca veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine instrumentele magice şi Cartea Solomonăriei. Viitorii solomonari, erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţi în crugul (centrul) pământului unde învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi toate tainele naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.

La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe. Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe: „În tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.

Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această cetate poate fipusă însă în legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.

Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.

Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.

De ce ar fi?

Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”, scoborâţi din stirpea călugărilor daci, Kapnobatai şi Ktistai, activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele noastre.

Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe şi care ştiu de existenţa Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului din Bucegi?

Viitorul ne va lămuri în această privinţă.

În loc de în încheiere

Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc deoarece nu mai există o Credinţă care să le susţină. Ele sunt înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant şi dispărem în Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei lipsite de orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase, se simte mereu ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest dar sacru, în activităţi care mai de care mai negândite şi de cele mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară (homosexualitate, încălzire globală, poluare exagerată, etc).

Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se mai păstrează doar în puţine locuri din ţară, este revenirea fiului risipitor la Tatăl.

Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în timp ci pentru faptul că el crede în realitatea infailibilă a timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea.

joi, 26 martie 2015

Masivul Bucegi 300 km2

Above the clouds 3 - http://goo.gl/ssSpJe
Above the clouds 4 - http://goo.gl/snHNgp
Blog (Kogaion) - http://goo.gl/wNygWP
Facebook, 500 photos - http://goo.gl/iibZZS

-  Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de curbură. Se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

   - Etimologie, articol principal: Toponimia Bucegilor.

Unele denumiri toponimice întâlnite în acești munți ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică deBuceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai multi mușchi care formează un covor verde si moale". În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriș des și jos, ori covorul de mușchi verde și moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie. Localități cu numele Bugeac sau Buceage existau in județele Constanța, Ialomița și Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparținând regatului dacic al lui Burebista. Poate că tufele joase de jnepeni, numite și buceag, au dat numele Bucegilor. Lingvistul Sextil Pușcariu susține chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se intâlnesc în vârful Omu, își are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot așa cum și Buceci, Bugeci, se derivă de la Buc cu acelasi sufix ca în Măneciu sau Moeciu.

   - Geografie, articol principal: Geografia munților Bucegi.

Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvorește râul Ialomița. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful Omu, punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește muntele Moraru, spre nord-est Bucșoiu formează parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești si Țigănești.

Situată între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și stâncos, cu o diferență de nivel de 500–900 m) și platoul Bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600–2400 m și o înclinare de la nord către sud).

Masivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpațiilor Meridionali și cu întregul lanț carpatic, în timpul orogenezei alpine. Carpații Meridionali și grupa Bucegilor s-au înălțat cu cca 1000m la sfîrșitul Neogenului și începutul Cuaternarului

Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice,conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și Apțian. Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestică a rezervației, în sectorul Strunga-Grohotiș-Guțanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros. 

În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând la mare înălțime de sub Vârful Omu. Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată și din subteran, pentru că apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomiței conform înclinării stratelor. Numeroși afluenti cu obârșia pe/sub podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la mărimea debitului râului colector. Menționam printre ei Doamnele, Horoaba, Tătaru, Mircea, Bolboci, Zănoaga pe dreapta; Sugari, Cocora, Blana, Oboarele, Scropoasa și Orza pe stânga. In general, afluenții sunt seci în cursul mediu și superior dar în timpul averselor de ploaie au un regim torențial. 
Lacul Țigănești - lac glaciar la altitudinea de 2050 m 

   - Resurse naturale 

Bucegii au puține bogății naturale, folosindu-se pentru piatră de construcții sau fiind folosiți ca pășuni pentru oi, parte din transhumanță
exploatări forestiere, Fabrica de Hârtie Bușteni - desființată în 2008 
calcare, cariera Lespezi ce alimentează Combinatul de la Fieni
calcare, în 1878 Azuga avea o fabrica de var 
ape, 1899 fabrica de bere Azuga (în prezent închisă) 

   - Clima, Articol principal: clima munților Bucegi.

Clima se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la peste 1800 m altitudine, precipitații abundente de 800–1200 mm/an și vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se întâlnește climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitații puține și vânturi foarte puternice. În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existând chiar zile în care cel puțin trei anotimpuri sunt prezente în timp relativ scurt. Numărul mediu de zile de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an, la inaltimi, iarna ajunge si la -35°.

   - Puncte de interes

Pietrele de la Omu - importanță geomorfologică, se găsesc pe Vârful Omu din nordul masivului, cel mai înalt punct din munții Bucegi, fiind al optulea vârf din România, cu o altitudine de 2.505 m
Crucea Eroilor Neamului, de importanță istorică și turistică, este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial
Cascada Urlătoarea - importanță hidrologică, situată la o distanță de 1 ½ ore de mers de Bușteni
Avenul Vânturiș - importanță speologică 
Cascada Vânturiș - importanță hidrologică 
Colții lui Barbeș - importanță geomorfologică 
Claia Mare - importanță geomorfologică 
Portița Caraimanului - importanță geomorfologică 
Ogașul Spumos - importanță geomorfologică 
Peretele Văii Albe - importanță geomorfologică 
Colții Morarului - importanță geomorfologică 
Ceardacul din Valea Cerbului - importanță geomorfologică 
Avenul din Bucșoiu - importanță speologică 
Mecetul Turcesc - importanță geomorfologică 
Hornurile Mălăieștilor - importanță geomorfologică 
Circul Glaciar Țigănești - importanță geomorfologică 
Arcada din Valea Gaura - importanță geomorfologica 
Valea Țapului - importanță geologică 
Popasul Strunga - importanță geologică 
Punctul Fosilifer de pe Vf. Gaura - importanță paleontologică 
Cascada Doamnei - importanță hidrologică 
Sfinxul - importanță geomorfologică și turistică 
Babele - importanță geomorfologică și turistică 
Peștera Avenul de sub Babele - importanță speologică 
Platoul cu ciuperci de gresie - importanță geomorfologică 
Cheile Horoabei - importanță geomorfologică 
Ponorul din Horoaba - importanță geomorfologică 
Cheile Urșilor - importanță geomorfologică 
Peștera Ialomiței - importanță speologică și turistică 
Calcarele de la Strungulița - importanță geologică 
Izbucul din Horoaba - importanță hidrologică 
Turnul Seciului - importanță geomorfologică 
Izbucul Coteanu - importanță hidrologică 
Cheile Tătarului - importanță geomorfologică 
Cheile Zănoagei - importanță geomorfologică 

   - Flora si fauna: Articol principal: flora munților Bucegi.

Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud. 
- Speciile ocrotite 

Printre speciile ocrotite trebuie amintite: 
Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț) 
Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul
Daphne blagayana (iedera albă
Angelica archangelica (angelică
Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului
Papaver pyerenacium (macul galben
Botrychium lunaria (iarba dragostei

Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști: 
Pinus montana (jnepenii) 
Juniperus nana (ienupărul) 

   - Zonarea florei 

Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație.

1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și Valea Morarului. Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică. Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul,vulturica, odoleanul, tătăneasa, mierea ursului, piciorul cocoșului, floarea paștilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (lângă castelul Peleș), care mai cuprinde încă arbori monumentali de până la 50 m înalțime și diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, deși mai tînăr, se găsește deasupra localității Poiana Țapului, pe drumul spre cascada Urlatoarea. Între speciile cu răspândire sporadică în Carpați și caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa , care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni, și anume la :stâncile Sf. Ana (2 exemplare); valea Peleșului; sub stâncile de sub Poiana Stânci, la 1050 m, și deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în cuprinsul masivului este salba moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervații, în apropiere de stâncile Sf. Ana, în pădurea Jepii Mari și pe valea Urlatoarea Mică din Jepii Mici. Datorită poziției lor adăpostite și calcarelor titonice (gălbui), stâncile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat menținerea unor elemente rare ca liliacul, iedera albăprezente la o altitudine excepțională a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul. În lumea pâraielor și în cheile acestora se afla o vegetație foarte bogată. Dintre numeroasele specii, majoritatea de statură înaltă menționăm: lăptucul oii, lopațeana, șolandul, magul, piciorul cocoșului, iarba ciutei,ciulinul. Vegetația lichenologică saxicolă din etajul montan superior este foarte variată în raport cu lumina, poziția și gradul de umiditate. Pe lângă cele mai răspandite specii, cum ar fi: ochii șoarecelui, odoleanul, păiușul, feriga de piatră, trăsnicul, există unele endemisme carpatice: micșandra de munte, ca și unele specii rare. Dintre speciile delicheni prezente în masivul Bucegi enumerăm reprezentanți din clasa Ascolichenes, ordinul Discolichenes.

2. Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menționat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe versanții nordici ai Jepilor Mici, precum și rarități de larice, de pe flancurile însorite ale văilor Seaca Jepilor și Seaca Caraimanului. Vegetația pajiștilor de o deosebită bogăție, prezintă un caracter mixt, cuprinzând atât elementele silvicole montane cât și specii pe care le găsim și în etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de pădure, coada cocoșului, măcrișul, iarba moale, milițiana, omagul, nopticoasa, colțunul doamnei, tulichina, ștevia - endemism carpatic,ciuboțica cucului, gențiana - endemism carpato-balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulița.

3. Etajul alpin inferior. Tufărișurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sunt foarte răspandite mai ales pe versanții nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei și dinspre Bran. De asemenea, rezervația cuprinde și o bună parte din jnepenișurile de pe platoul munților Piatra Arsă, Jepii Mari și Jepii Mici. Jnepenișurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuști de la noi, și anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost găsită pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brâna Mare a Coștilei, lângă firul văii Albe, pe valea Gaura și muntele Grohotișu, toate aceste zone fiind cuprinse în cadrul rezervației. Dar cel mai de seamă reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este cimbrul (Pinus cembra), singura specie arborescentă care se ridică în zona alpină și care reprezintă un relict cu răspândire limitată la noi. În cadrul rezervației principale, Pinus cembra se află în două zone importante și anume: prima pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brâna Mare a Jepilor, la 1750 m, în punctul Creasta cu Zimbri, și a doua în valea Gaura, printre tufărișurile de jnepeni, la 1800– 1900 m altitudine, și pe muntele Guțanu, între valea Gaura și hornul Țapului; în afara de acestea, se mai găsesc câteva exemplare pe creasta nordică a muntelui Bucșoiu, deasupra văii Mălăești, la circa 1700 m altitudine.

Dintre asociațiile de tufărișuri pitice se pot aminti: firuța, vițelarul, salcia pitică, cornutul, garofița, afinul, merișorul. Asociația se întâlnește mai ales pe versanții nordici sau vestici, unde zăpada se așterne tot timpul iernii, dar se topește relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociații din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este vegetația ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănțuie abrupturile stâncoase. Crestele ierboase și brânele de pe versanții abrupti și însoriți sunt aproape în întregime acoperite de asociații de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste specii sunt făcieșul, păiușul și feruța. Dintre speciile însoțitoare amintim: limba (plantă), ura (plantă), lâna caprelor, garofița - endemisme ale Carpaților Meridionali. Se mai întâlnesc: cinci degete, spârceta - endemism carpatic, unghia păsării, gențiana, ghintura, cimbrișorul - endemism carpatic, vârtejul pământului,campanula, ochiul boului.

   - Fauna

Fauna este reprezentată de mistreț, iepure, lup, vulpe, urs, cerb, râs, căprioară, veveriță. Dintre păsări apar aici cocoșul de munte, găinușa de alun, zăganul, iar în apele reci de munte se găsesc pești ca păstrăvul, cleanul și mreana. În zona alpină se întâlnesc acvila de munte și capra neagră. Al. Grotu, studiind fauna moluștelor și gasteropodelor, a identificat în Bucegi peste 100 de specii și varietăți, dintre care multe endemisme: Daudebardia transsylvanica, Vitrea transsylvanica,Helicigona banatica, Trichia transsylvanica, Alopia canescens, Alopia nixa.

Fauna mamiferelor este încă bine reprezentată în pădurile de la poalele masivului, deși activitățile economice și dezvoltarea orașelor sunt principalele cauze ale dispariției multor exemplare din:cerbul carpatin, căprioare, mistreți, râși, lupi, vulpi, veverițe, pârșul mare, pârșul cu coada stufoasă, pârșul de alun, șoarecele scurmător etc.

Fauna ornitologică, studiată în special de I. Cătuneanu, este reprezentată prin: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), vulturul pleșuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul pleșuv brun (Aegypius monachus), acvila încălțată (Aquila heliaca heliaca), șorecarul comun (Buteo buteo), corbul (Corvus corax), mierla de piatră (Monticola saxatilis), fluturele de piatră (Trichodroma muraria), mierla gulerată alpină (Turdus torquatus alpestris), mierla de pârau (Cindus cindus aquaticus), forfecuța gălbuie (Loxia curviostra), fasa de munte(Anthus spinoletta), lăstunul mare (Apus apus apus).

Fauna herpetologică a fost studiată de I. Fuhn și este reprezentată prin aproximativ 16 specii, între care se numără: șopârla de nisip (Lacerta afilis agilis), șopârla de zid (Lacerta muralis muralis), șopârla vivipară (Lacerta viviparia), viermele orb (Anguis fragilis), șarpele fin (Coronella austriaca austriaca), vipera comună europeană (Vivipera berus berus), vipera de poiană (Vipera ursinii macrops).

Fauna Bucegilor este una dintre cele mai cunoscute din țară, în primul rând datorită studiilor efectuate aici în cadrul Staționarului Zoologic Sinaia, întemeiat în anul 1922 și care funcționează pe lângă Facultatea de Biologie a Universității din București. Pentru o mai bună documentare și pentru a facilita accesul specialiștilor în mediul de viață al animalelor din Bucegi, din anul 1927 apare Cabana Naturaliștilor de pe Jepi, fondată de Societatea Naturaliștilor din Romania.

Dintre cei care și-au dedicat mare parte din timp pentru studierea faunei Bucegilor amintim pe: C. Bogoescu, Ecaterina Dobreanu, M. Ienistea, C. Ionescu, C. Manolache - care au studiat lumea insectelor, pe Radu Codreanu - grupe de viermi, N. Botnariuc, M. Băcescu, Traian Orghidan, Valentin Pușcariu - care au studiat crustaceele, C. Motas si J. Tanasachi - care au studiat hidrocarienii.

Vânatul intensiv, turismul necontrolat și pătrunderea în masiv a mijloacelor de transport creează probleme speciilor locale.

   - Zone protejate

În cadrul Munților Bucegi, pe teritoriul județului Brașov se găsesc câteva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervație naturală:Abruptul Bucșoiului, Valea Mălăiești și Valea Gaura, unde, datorită faptului că afluența de turiști este mai redusă, s-au retras cele mai multe capre negre din acest masiv. Pentru asigurarea unor condiții optime de viață pentru caprele negre, numai în Valea Gaura spre exemplu, este pusă sub ocrotire o suprafață de 63 de hectare din zona golului alpin. În regim de ocrotire mai intră și zona superioară a pădurilor de molid, unde caprele se retrag în timpul iernii. În afară de capre negre, în aceste areale mai sunt protejate și alte animale: râsul, cocoșul de munte și multe specii floristice rare. Rezervația de jepi de langă Piatra Arsă.

   - Rezervații floristice

Cuprind obiective floristice și faunistice reprezentate în Abruptul Bucsoiului, Valea Mălăiești și Valea Gaura. Specii ocrotite: Daphne blagayana (iedera albă), Angelica archangelica (angelica), Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț), Nigritella rubra (sângele voinicului), Dryas octopetala (argințica), Salix herbacea, Salix reticulata (salcia pitică), Papaver pyerenacium (macul galben), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba roșioară). Ca arbuști se întalnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienupărul), Rohodendron kotschyi (smârdarul, bujorul de munte). 

Aninișul de la Sinaia este o rezervație forestieră complexă reprezentată de o mică și interesantă pădure de foioase compusă din anin (Alnus incana), paltin (Acer pseudoplatanus) și carpen (Carpinus Betulus). În afară de arbori mai regăsim aici și arbuști cum ar fi păducelul (Crataegus intermedia) și alte plante ocrotite precum piciorul cocoșului (Ranunculus carpaticus), crinul de pădure (Lilium Martagon), sânziene (Galium vernum), floarea paștelui (Anemone nemorosa). 

   - Parcul Natural Bucegi 

Suprafața parcului este de 32663 ha, din care 60% fond forestier și 30% pajiști alpine. Administrația parcului se află în comuna Moroeni, județul Dâmbovița. Vezi și: Parcul Natural Bucegi.

   - Rezervația Cheile Orzei

Rezervațiile naturale mixte Orzea – Zănoaga și Zănoaga – Lucacilă cuprind sistemul carstic Zănoaga: Cheile Zănoagei Mari, Cheile Zănoagei Mici, Cheile Orzei (monumente ale naturii), păduri de molid (Pices abies); o vegetatie termofilă compusă din elemente floristice rare sud-europene, sud-mediteraneene sau balcanice: secara de munte (Secale montanum), iris (Iris dacica), scorușul (Sorbus cretica), spinul (Carduus candicanus), umbelifera (Athamantha hungarica), timoftica (Phleum montanum),caprifoiul (Lonicera caerulea), cosaci (Astragalus depressus), etc.

   - Cabane de altitudini

Cabana Omu - 2505m; este cabana situată la cea mai mare altitudine în Munții Carpați, fiind și cel mai înalt punct locuit permanent din România. 
Cabana Caraiman - Altitudine: 2041m 
Cabana Diham 1320 m, reconstruită după incendiu 
Cabana Mălăiești, include echipă Salvamont, arsă, apoi reconstruită - funcționeaza la capacitate redusă 
Casa Schiel (Canton Jepi/Casa Naturaliștilor) 1925m 
Cota 1500 
Cabana Poiana Izvoarelor - arsă in iarna 2005 - 2006. Reconstruită. 
Cabana Brădet, aflată pe drumul Sinaia - Cota 1400. 
Cabana Cota 1000, aflată pe șoseaua Sinaia - Târgoviște. 
Hotel Alpin, cota 1.400 

   - Refugii de altitudini

Refugiul Salvamont Dâmbovița 
Refugiul Salvamont din Valea Spumoasă
Refugiul Salvamont Cota 2000
Refugiul Salvamont Mălăiești 
Refugiul Șaua Strunga 
Refugiul Șaua Bătrâna 
Refugiul Salvamont Baba Mare Bușteni