duminică, 26 iulie 2015

Brebu Monastery ✥۩♚۩✥


National Geographic - http://goo.gl/9h0laz
Facebook, 50 photos - https://goo.gl/XESkoc



English and Romanian - wikipedia
The Brebu Monastery in Romania is one of the most important architectural achievements of the rule of Matei Basarab and of Romanian art in the 17th century. Constructions began in 1640.

The Romanian Orthodox monastery is located in the present-day locality of Brebu Mânăstirei, Prahova County, Romania. It is situated in the foothills of the Bucegi and Grohotiş Mountains.

    Architecture

The architectural complex at Brebu is currently preserved in its initial form, being one of the few Romanian medieval monuments that is significantly preserved. The monastery's chapel is similar to that of the Dealu Monastery, and has dimensions of 30 x 10 m, constructed in a triconic formation, with a tower extending from the nave and another two smaller towers from the pre-nave. The walls of the chapel/church have a thickness of two metres, and are constructed from burnt bricks and stone. The exterior decoration is characteristic of Wallachian architecture at that time, being fairly devoid of ornaments. Some of the decorative elements resemble those of the late gothic period in Moldavia. The interior decoration of the chapel dates from 1843, and was restored by Sava Henția in 1901-1902.

The monastery's living quarters are formed by nine rooms and a hall, all of them communicating with each other. There is also a lower ground floor containing cellars. The access tower in the complex is fairly large, and is regarded as one of the most beautiful examples of such constructions found in Romania. It is situated in the southern part of the complex, and has three levels and a total height of approximately 20 metres. The third levels is used for bells, and has an open space in all four sides. Part of the exterior walls of the tower were repainted by Sava Henţia at the beginning of the 20th century.

The monastery is surrounded by six-metre-high wall, with an irregular octagonal shape. It is made out of stone and burnt bricks. The annexes are situated in the west of the complex, and today only their remains can be found. Their existence is confirmed by various milestones and markers which were erected after the site's restoration in 1963.
Mănăstirea de la Brebu este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab și a artei românești a secolului al XVII-lea.

    Amplasare

Mănăstirea este amplasată în vatra localității Brebu Mânăstirii din actualul județ Prahova, în apropierea râului Doftana. Arealul geografic este încântător, situarea acestuia într-o depresiune a Sub-Carpaților, la poalele Bucegilor și Grohotișului, conferă o climă dulce și un aer curat cu calități terapeutice.

    Arhitectura

Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire și curte domnească, este păstrat în forma inițială, fiind unul dintre puținele monumente medievale românești atât de bine conservate. Acesta este compus din:

Biserica mănăstirii ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30X10m), construită pe un plan triconic cu o turlă pe naos și alte două mai mici pe pronaos, zidurile având grosimea de 2m și sunt din cărămidă arsă și piatră. Decorațiunea exterioară este specifică bisericilor din Țara Românească, săracă, singurele elemente decorative sunt două registre de firide și un brâu de piatră în partea superioară, și ancadramentele ușilor și ferestrelor, acestea fiind realizate de meșterul Lupu (probabil un meșter adus din Moldova) și reproduc modele ale goticului târziu moldovenesc. Decorațiunea înterioară este desecol XIX (1843), cu refacerea picturii tâmplei și altarului, operă a lui Sava Henția între anii 1901-1902.

Casele domnești sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcția este asemănătoare cu cea păstrată la Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80X30,20), formată din 9 camere și o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivnițe boltite, acesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost așezat un foișor.
Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate construcții de acest tip din România. Este așezat pe latura sudică a incintei, având un parter și trei etaje dominând prin înălțimea (aproximativ 20m) sa înprejurimile, de altfel unul din scopurile construcției fiind și acela de foișor de observație. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniță, are spațiu deschis în toate părțile. Parte din pereții interiori ai turnului au fost repictați de Sava Henția.

Zidul de incintă, cu o înălțime de 6m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră și cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut.
Chiliile și clădirile anexe erau situat pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenței lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.

    Istoric

Lucrările de construcție au început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când, în actul solemn emis de voievod, având semnătura autografă și pecetea mare a țării, prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor firești și a practicilor dării ca metoh, pomenea de mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de domnia sa, iar, în aprilie 1641, în actul de întărire al Patriarhiei de la Constantinopol se confirma același lucru („Catalogul documentelor Țării Românești din Arhivele Statului“, vol.V 1640-1644, București, 1985, p.111-113, 179-180). Cu toate acestea, în lungapisanie din pronaos, păstrată integral, se spune că „s-a început a se zidi în luna lui iunie 27 de zile, în anul 7158 (1650)“. Este greu de explicat inadvertența aceasta, unii cercetători afirmând că la 1650 erau terminate lucrările, iară nu începute, motivele unui așa lung termen de execuție fiind puse pe seama luptelor cu Vasile Lupu și a tulburărilor create de revolta seimenilor.

În ciuda acestei pisanii, actele arată că această mănăstire, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael și Rafail, era gata, sau măcar funcțională, la 1641. Două acte, unul din 9 martie, prin care voievodul cumpăra pământ de la mai mulți moșneni „ca să fie fiiă mării sale și svintii mănăstiri de moșăe“, iar în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moșiile din Brebu, știut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de oameni liberi. De altfel aceste înzestrări cu pământuri în satul de moșneni nu a fost tocmai un act de bunăvoință al acestora căci la 12 iulie 1654, după moartea marelui voievod, într-un act emis de Constantin Șerban se spune că „Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moșia Brebului cu 12 boieri și cu jupanul Preda mare vornic și a propit moșia megieșilor, de a pus pe toți megieșii în mijlocul pădurii și le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă“ (apud Ștefan Andreescu, „Mănăstirea Brebu”, în Glasul Bisericii, nr. 1-2, 1968), de altfel prin acest act se dă ânapoi brebenilor jumătate din moșia luată prin metodele arătate mai sus. După aceste „cumpărături” în sat, au mai urmat și alte înzestrări cu moșii cum rezultă din actele vremii (Voineasa, Titeasa, Șopârlige și Moceasca).

La sfârșitul domniei lui Matei Basarab lucrările la finisaje, precum și pictura bisericii, nu erau gata în ciuda eforturilor celor doi ispravnici Mogoș, iuzbașa din Păulești și Antonie postelnicul din Negoiești, iar ca prim egumen este atestat din pisanie chir Vasilie monahul, probabil același care la 1646 va fi menționat ca egumen la Mănăstirea Plătărești.

Domnitorul Antonie din Popești recondiționează turnul incintei înzestrându-l cu un clopot, astăzi dispărut.

Conflictul iscat de deposedările forțate s-a acutizat după moartea lui Matei Basarab conducând firesc la un dezinteres al locuitorilor față de mănăstire aceasta intrând încet în paragină, Constantin Brâncoveanu găsind sfântul locaș într-o stare jalnică. Prin două acte datate 24 februarie 1689 și 2 iulie 1690 reconfirmă vechile privilegii ale mănăstirii și scutesc de dări un numar de 52 de localnici pentru a ajuta la terminarea lucrărilor de finisare și executarea picturii murale (astăzi păstrată numai fragmentar la unele din arcade ferestrelor). Prin aceste acte, precum și prin cele ulterioare, dă în seama unei părți a locuitorilor grija privind întreținerea clădirilor în schimbul unor scutiri de dări. Această atitudine va provoca o scindare a satului în, așa cum este cunoscut azi, Brebu Mânăstiresc și Brebu Megieșesc.

Totuși această reorganizare a administrației mănăstirii nu se dovedește a fi cea mai eficientă căci conflictul cu moșnenii brebeni nu s-a stins deci, în continuare, mănăstirea a continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „au rămas slabă și foarte săracă“, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmașilor celor lăsați de Constantin Brâncoveanu în cea a Eforiei Spitalului Pantelimon din București, egumenul și călugării având a se ocupa de cele sprituale, iar spitatlul de cele materiale. Această închinare avea să fie un contract în toată regula în care, călugării în schimbul administrării și întreținerii bunurilor (reparații, construcții etc.) dădeau o sumă anuală de 25 de taleri. Tot Eforia se ocupa și de numirea de egumeni, precum și de numirea și întreținerea a doi preoți pentru locuitorii din sat.

Cutremurul puternic din 1802 dărâmă turlele bisericii, surpă zidurile și fisurează turnul de la intrare dărâmând partea superioară. Ceva reparații s-au făcut abia între anii1828-1836 când se refac turlele, însă din lemn, punându-se și o inscripție. În 1838, un alt cutremur mare devastează mănăstirea, refăcută parțial, chiar în același an, de arhimandritul Teodor Cernicanul.
La mijlocul secolului al XIX-lea aici a funcționat o impresionantă bibliotecă a arhimandritului Ghenadie Pârvulescu conținând manuscrise vechi și cărți valoase. Din nefericire acestea toate au dispărul în incendiul din 1 decembrie 1855 care a mistuit în întregime chilile și anexele.

În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Brebu este desființată și reorganizată ca biserică de mir, pământurile și bunurile călugărilor trecând în patrimoniul Eforiei Spitelelor Civile care le-a scos la licitație. Casele domnești, și ele luate de Eforie, au fost transformate mai întâi în casă de vacanță pentru elevele de la azilul „Elena Doamna“, apoi în sanatoriu, preventoriu, între 1950 și 1957 în casă de bătrâni ca, în sfârșit, în 1959 să devină muzeu.

Lucrări de reconstrucție și restaurare au fost făcute în anii 1843, de către domnitorul Gheorghe Bibescu, 1930, când s-a refăcut fațada, 1939, când s-au dărâmat turlele de lemn și pridvorul adăugat în secolul al XIX-lea redândui-se aspectul inițial. După instaurarea republicii, are loc cea mai mare campanie de restaurare și recondiționare a ansamblului arhitectonic între anii 1955-1960, rafăcându-se turlele de piatră, dărâmându-se ce a mai rămas din chiliile mai noi și marcându-se cele vechi etc. Cu această ocazie biserica este închisă pentru slujbe și, împreună cu tot complexul, este transformată în muzeu de istorie și artă medievală.

La 23 aprilie 1961 izbucnește un incendiu de proporțiii necesitând o altă lucrare de restaurare terminată în 1963, dând aspectul mănăstirii așa cum era în secolul al XVII-leași așa cum o putem vedea în zilele noastre.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)