Natrix Tessellata - Șarpele de apă

English and Romanian
The dice snake (Natrix tessellata) is a European nonvenomous snake belonging to the family Colubridae, subfamily Natricinae.

Females are bigger than males. Maximum size is 1.0-1.3 m (39-51 inches) long. The color may vary from greyish green to brownish or almost black, with dark spots on the back. The belly is sometimes vividly coloured in yellow or orange, with black spots, very similar to dice, hence the name.
Living mainly near river streams or lakes, it frequently feeds on fish. Sometimes it feeds also on amphibians like frogs, toads andtadpoles.

This snake is not venomous. As a defense it spreads a very bad smelling secretion from its cloaca. Another defence mechanism isthanatosis, meaning playing dead.
During the mating season (March–April–May) they congregate in large groups. Egg laying is usually in July, and one clutch consists of 10-30 eggs. The young snakes hatch in early September.
Dice snakes hibernate from October to April in dry holes near the water.


Șarpele de apă (Natrix tessellata) este un șarpe neveninos din familia colubride(Colubridae) răspândit în Europa de sud, centrală, Peninsula Balcanică, Asia Mică, Asia centrală, până la Golful Persic și lacul Balhaș. Este răspândit și în România și Republica Moldova. În România se găsește în toată țara, exceptând Moldova; predomină în Delta Dunării și în complexul Razelm. 

Are peste 1 m lungime, este zvelt, cu capul lung și îngust. Spatele este galben-cenușiu, cu un desen închis, alcătuit din cinci șiruri de pete pătrate cu aspect de tablă de șah. Adeseori pe ceafă se observă o pată în formă de V. Nu are pete deschise pe laturile capului. Abdomenul este alb-gălbui sau roșu-portocaliu, cu pete negre alternante. Șarpele de apă este mai adaptat la mediul acvatic decât șarpele de casă și stă mai mult în apă, îndepărtându-se puțin de mal. A fost găsit până la 1000 m altitudine. 

Adesea pândește prada sub apă. Se hrănește cu broaște, mormoloci, tritoni și pești (guvizi, păstrăvi etc). Ponta este depusă în iunie-iulie și conține 5-25 de ouă albe, lungi, lipite unele de altele și îngropate la adâncime mică în sol afânat, frunzar, detritus, sub mușchi, paie putrede etc.

The western marsh harrier - Eretele de stuf (Circus Aeruginosus)

English and Romanian
The western marsh harrier (Circus aeruginosus) is a large harrier, a bird of prey from temperate and subtropical western Eurasiaand adjacent Africa. It is also known as the Eurasian marsh harrier. The genus name Circus is derived from the Ancient Greekkirkos, referring to a bird of prey named for its circling flight (kirkos, "circle"), probably the hen harrier. The specific aeruginosus isLatin for "rusty".

Formerly, a number of relatives were included in C. aeruginosus, which was then known as "marsh harrier". The related taxa are now generally considered to be separate species: the eastern marsh harrier (C. spilonotus) and the possibly distinct Papuan harrier(C. (s.) spilothorax) of eastern Asia and the Wallacea, the swamp harrier (C. approximans) of Australasia and the Madagascar marsh harrier (C. maillardi) of the western Indian Ocean islands.

The western marsh harrier is often divided into two subspecies, the widely migratory C. a. aeruginosus which is found across most of its range, and C. a. harterti which is resident all-year in north-west Africa.

The western marsh harrier is 43 to 54 cm (17 to 21 in) in length, has a wingspan of 115 to 130 cm (45 to 51 in) and a weight of 400 to 650 g (14 to 23 oz) in males and 500 to 800 g (18 to 28 oz) in females. It is a large, bulky harrier with fairly broad wings, and has a strong and peculiar sexual dichromatism. The male's plumage is mostly a cryptic reddish-brown with lighter yellowish streaks, which are particularly prominent on the breast. The head and shoulders are mostly pale greyish-yellowish. The rectrices and the secondary and tertiaryremiges are pure grey, the latter contrasting with the brown forewing and the black primary remiges at the wingtips. The upperside and underside of the wing look similar, though the brown is lighter on the underwing. Whether from the side or below, flying males appear characteristically three-colored brown-grey-black. The legs, feet, irides and the cere of the black bill are yellow.

The female is almost entirely chocolate-brown. The top of the head, the throat and the shoulders have of a conspicuously lighter yellowish colour; this can be clearly delimited and very contrasting, or (particularly in worn plumage) be more washed-out, resembling the male's head colours. But the eye area of the female is always darker, making the light eye stand out, while the male's head is altogether not very contrastingly coloured and the female lacks the grey wing-patch and tail. Juveniles are similar to females, but usually have less yellow, particularly on the shoulders.

Eretele de stuf (Circus aeruginosus)
Eretele de stuf (Circus Aeruginosus) este o specie rapitoare diurna prezenta mai mult in partea estica a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. In Delta Dunarii cuibareste 25 % din populatia europeana de erete de stuf. In Romania este o pasare strict protejata.
Migreaza toamna tarziu pentru a petrece iarna in nordul Africii. Masculii sunt cei care pleaca primii, urmati de femele.

Femela este ciocolatie cu pete galbui pe cap si umeri, in timp ce masculul are spatele gri, cu abdomenul roscat. Eretele de stuf are coada lunga, pentru o manevrabilitate buna in timpul zborului. Vaneaza in spatii largi deschise.
Spre deosebire de alte specii de rapitoare, eretele cuibareste la nivelul solului. Prefera zonele compacte de stufaris si plaurii.

Eretele de stuf nu este specializat pe un anumit tip de hrana. Consuma specii dintr-un spectru larg al lantului trofic, de la amfibieni la reptile.
Specia este monogama, insa exista si cazuri de masculi poligami. Chiar si asa, puii nu sufera din cauza lipsei de hrana. Femela construieste cuibul, iar masculul ajuta doar la transportul materialelor. Perechea are cuiburi false pentru odihna. Intr-un sezon o pereche depune 4-5 oua, cu o rata de supravietuire de 40%. La o saptamana dupa eclozare, puii se ascund in stufaris.

The European Roller (Coracias Garrulus) Dumbrăveancă

English and Romanian

The European roller (Coracias garrulus) is the only member of the roller family of birds to breed in Europe. Its overall range extends into the Middle East and Central Asia and Morocco.

There are two subspecies: the nominate garrulus, which breeds from in north Africa from Morocco east to Tunisia, southwest and south-central Europe and Asia Minor east through northwest Iran to southwest Siberia; and semenowi, which breeds in Iraq and Iran (except northwest) east to Kashmir and north to Turkmenistan, south Kazakhstan and northwest China (west Xinjiang). The European roller is a long-distance migrant, wintering in southern Africa in two distinct regions, from Senegal east to Cameroon and from Ethiopia west to Congo and south to South Africa.

It is a bird of warm, dry, open country with scattered trees, preferring lowland open countryside with patches of oak Quercus forest, mature pine Pinus woodland with heathery clearings, orchards, mixed farmland, river valleys, and plains with scattered thorny or leafy trees. It winters primarily in dry wooded savanna and bushy plains, where it typically nests in tree holes.

The rollers are medium-sized Old World birds of open woodland habitats. They have brightly coloured plumage and a hooked bill. Most are found south of the Sahara. The genus Coracias contains eight species of sit-and-wait hunters. The European roller is similar in appearance and behaviour to the Abyssinian roller, which appears to be its closest relative. These two birds and the lilac-breasted roller seem to share a common ancestry and could possibly be considered to form a subspecies.

The European roller was described by Linnaeus in his Systema naturae in 1758 under its current name. The genus name derives from Greek; korakias refers to a type of crow, perhaps the red-billed chough. The species garrulus is from Latin and means chattering or noisy. There are two recognised subspecies.

The European roller is a stocky bird, the size of a jackdaw at 29–32 cm in length with a 52–58 cm wingspan; it is mainly blue with an orange-brown back. Rollers often perch prominently on trees, posts or overhead wires, like giant shrikes, whilst watching for the large insects, small reptiles, rodents and frogs that they eat.

This species is striking in its strong direct flight, with the brilliant blue contrasting with black flight feathers. Sexes are similar, but the juvenile is a drabber version of the adult.
The display of this bird is a lapwing-like display, with the twists and turns that give this species its English name. It nests in an unlined tree or cliff hole, and lays up to six eggs.
The call is a harsh crow-like sound. It gives a raucous series of calls when nervous.
Some populations migrate to Africa through India. A collision with an aircraft over the Arabian Sea has been recorded.


Dumbrăveanca (Coracias garrulus) este o pasăre migratoare din familia Coraciidae care are doi reprezentați mai importanți „C. g. garrulus” și „C. g. semenowi”.

După aspectul morfologic pasărea nu se poate confunda cu alte specii de păsări de talie mijlocie (31 cm). Capul partea superioară a aripilor ca și piepteul și abdomenul este acoperit de un penaj de culoare verde turcesc. Spatele sau partea dorsală a păsării este de culoare brună iar marginea aripilor de culoare brună negricioasă. Pasărea are un cioc negru puternic puțin încovoiat. Femelele au o culoare mai spălăcită ca masculul, iar culoarea tineretului este în general brună.

Dumbrăveanca preferă luminișurile de la liziera pădurilor ca și pășunile sau fânețele unde trăiesc de obicei un număr mare de insecte. În prezent poate fi întâlnită și înparcurile mai mari. Pasărea are cuibul în apropierea apelor unde sapă galerii în malurile din argilă, gresie sau loess. În lipsa hranei se apropie și de așezările omenești. Este o pasăre activă ziua, hrana principală a ei o constituie insectele (păduchi de plante, gândaci, libelule, lăcuste, urechelnițe), amfibii reptile mici pe care le pândesc, numai în timpul migrației consumă și vegetale (în special fructe).

În România dumbrăveanca poate fi întâlnită numai în timpul sezonului cald, în toată țara în afara regiunilor de munte. Prin luna mai - iunie, femela depune 4 - 5 ouă albe lucioase, cuibul fiind în scorburi sau săpat în malurile apelor. Clocesc ambii partneneri, la ca. 18 - 20 de zile ies puii, toamna păsările migrează în Africa sau Asia de Sud.Ea este răspândită mai ales în Europa de Sud, Europa Răsăriteană Spania, coasta mediteraneană a franceză, insulele Corsica, Creta ca și în Africa de Nord Vest (Maghreb). În Asia poate fi întâlnită în Siberia Centrală, regiunile de stepă din Iran. Specia „C. g. semenowi” cuibărește în Asia de Sud Vest, Asia Centrală ajungând spre est până în provincia chineză Xinjiang.

Egretta Garzetta - The little egret (Egreta mică)

English and Romanian

The little egret (Egretta garzetta) is a species of small heron in the family Ardeidae. The genus name comes from the Provençal French Aigrette, "egret", a diminutive of Aigron," heron". The species epithet garzetta is from the Italian name for this bird, garzettaor sgarzetta.

It is a white bird with a slender black beak, long black legs and, in the western race, yellow feet. As an aquatic bird, it feeds in shallow water and on land, consuming a variety of small creatures. It breeds colonially, often with other species of water birds, making a platform nest of sticks in a tree, bush or reed bed. A clutch of bluish-green eggs is laid and incubated by both parents. The young fledge at about six weeks of age.

Its breeding distribution is in wetlands in warm temperate to tropical parts of Europe, Africa, Asia, and Australia. In warmer locations, most birds are permanent residents; northern populations, including many European birds, migrate to Africa and southern Asia to over-winter there. The birds may also wander north in late summer after the breeding season, and their tendency to disperse may have assisted in the recent expansion of the bird's range. At one time common in Western Europe, it was hunted extensively in the 19th century to provide plumes for the decoration of hats and became locally extinct in northwestern Europe and scarce in the south. Around 1950, conservation laws were introduced in southern Europe to protect the species and their numbers began to increase. By the beginning of the 21st century the bird was breeding again in France, the Netherlands, Ireland and Britain. It has also begun to colonise the New World; it was first seen in Barbados in 1954 and first bred there in 1994. The International Union for Conservation of Nature has assessed the bird's global conservation status as being of "least concern".


Egretele sunt păsări ce aparțin de familia „Ardeidae”, ordinul „Ciconiiformes”. Din această familie fac parte 62 de specii, caractere comune din punct de vedere al aspectului morfologic fiind gâtul și picioarele lungi, și ciocul lung și ascuțit. Arealul de răspândire al egretelor sunt în general ținuturile din apropierea apelor dulci.

Egretele fac parte din familia stârcilor, având aspectul exterior asemănător, caracterizat prin gât, picioare și cioc lung. Gâtul în timpul zborului formează o buclă în formă de „S”. Acest lucru este ușurat de vertebra șasea cervicală, care este mai lungă.

Păsările din această familie prezintă un dimorfism sexual destul de accentuat, masculii fiind mai mari ca femelele. Culoarea penajului păsărilor este diferită, de la alb, cenușiu până la negru. Zborul lor este caracterizat prin planare cu bătăi rare din aripi. Păsările se hrănesc în special cu animale mici acvatice, pești, amfibii, crustacei, moluște, reptile, păsări, rozătoare mici, insecte, ele consumând pe zi hrană în greutate de 330 - 550 g.

Păsările sunt răspândite pe toate continentele cu excepția regiunilor arctice și al unor insule din Oceania. După numărul de specii, 24 trăiesc în Asia de Sud și Asia de Sud Est, 21 trăiesc în Africa, 20 în cele două Americi și 16 specii în Australia și Oceania. Egretele trăiesc de obicei în ținuturile joase din apropierea apelor în regiuni de baltă cusmârcuri sau în savane. În general sunt păsări sedentare, un număr mic de specii fiindpăsări migratoare.

În general păsările clocesc în colonii, care la unele specii pot să fie uriașe. În deltaNilului numărul de păsări dintr-o colonie cu specii de stârc diferite pot să atingă cifra de 70.800 de perechi. În timpul perioadei de împerechere masculii fac un adevărat ritual pentru ademenirea femelei, cu gâtul și aripile întinse. Cuiburile sunt construite în arbori sau ascunse în stuf, ouăle fiind clocite de ambii parteneri. Puii nu eclozează toți o dată, și se întâmplă frecvent ca frații mai mari să ia hrana de la cei mai mici, care astfel mor din cauza foametei, sau sunt omorâți cu ciocul de puii mai mari pentru a primi hrană mai multă.

Little owl - Cucuveaua sau Huhurezul de stâncă (Athene Noctua)

English and Romanian

The little owl (Athene noctua) is a bird that inhabits much of the temperate and warmer parts of Europe, Asia east to Korea, and north Africa. It was introduced into Britain at the end of the nineteenth century and into the South Island of New Zealand in the early twentieth century.

This owl is a member of the typical or true owl family, Strigidae, which contains most species of owl, the other grouping being the barn owls, Tytonidae. It is a small, cryptically coloured, mainly nocturnal species and is found in a range of habitats including farmland, woodland fringes, steppes and semi-deserts. It feeds on insects, earthworms, other invertebrates and small vertebrates. Males hold territories which they defend against intruders. This owl is a cavity nester and a clutch of about four eggs is laid in spring. The female does the incubation and the male brings food to the nest, first for the female and later for the newly hatched young. As the chicks grow, both parents hunt and bring them food, and the chicks leave the nest at about seven weeks of age.

Being a common species with a wide range and large total population, the International Union for Conservation of Nature has assessed its conservation status as "least concern".



Cucuveaua sau huhurezul de stâncă (Athene noctua) este o pasăre din familiaStrigidae, care viețuiește în mare parte în zonele temperate și calde din Europa, Asia și de nordul Africii.
Cucuveaua este de fapt o bufniță de talie mai mică (23–27 cm), cu un penaj cenușiu deschis, având ochii (irisul) de culoare galbenă. Are o coadă scurtă, fiind o pasăre care este activă și ziua și noaptea.
Există două tipuri de bufnițe: Strigidae și Tytonidae. Bufnița vânează insecte și mamifere mai mici, inclusiv unele păsări, cu toate că unele se specializează în a vâna pește.
Oul de bufniță este mai alb și are o formă aproximativ sferică. Aceasta poate depune de la câteva până la o duzină, depunerea lor durând între o zi și trei zile. Nu eclozează în același timp.

Cucuveaua trăiește în zonele cu climă temperată din Europa, Africa de Nord și Asia. Populația de cucuvele din Germania era în anul 2003 de circa 6000 de perechi, crescând în anul următor la aproximativ 7400 de perechi.

Pasărea preferă regiunile de pădure cu luminișuri sau regiunile stâncoase deschise, precum și grădinile cu pomi bătrâni. Are nevoie de scorburi sau găuri pentru cuibărit, locuri cu ascunzișuri și de pândă. Poate fi întâlnită și în clădiri abandonate sau adăposturi artificiale, acomodându-se ușor cu oamenii. Cucuveaua din Asia Centrală și Asia de Estare cuibul frecvent pe sol.

Cucuveaua nu este o pasăre migratoare, pe timpul iernii folosindu-se de un depozit de grăsime acumulat în corp în anotimpurile calde.

Speranța de viață a unei cucuvele este de 9 ani în sălbăticie și până la 18 ani în captivitate.

European bee-eater (Merops apiaster)

Facebook, 20 photos - https://goo.gl/zHMkCG
National Geographic - http://goo.gl/PHXuP2
Panoramio - http://goo.gl/c0889F
ViewBug - http://goo.gl/AEe0OH
Artflakes - http://goo.gl/WZJCp8
500 Px - https://goo.gl/Tywj7T
YouPic - https://goo.gl/O8Yiyn
Pixoto - http://goo.gl/Db2W0O
Flickr - https://goo.gl/wGtOs4

English and Romanian
The bee-eaters are a group of near-passerine birds in the family Meropidae. Most species are found in Africa and Asia but others occur in southern Europe, Australia, and New Guinea. They are characterised by richly coloured plumage, slender bodies, and usually elongated central tail feathers. All have long downturned bills and pointed wings, which give them a swallow-like appearance when seen from afar. There are 26 different species of bee-eaters.

As the name suggests, bee-eaters predominantly eat flying insects, especially bees and wasps, which are caught in the air bysallies from an open perch. While they pursue any type of flying insect, honey bees predominate in their diet. Hymenoptera(ants, bees and wasps) comprise from 20% to 96% of all insects eaten, with honey bees comprising approximately one-third of the Hymenoptera. In the Hymenoptera order, the specific species Apis dorsata is commonly eaten by these birds. These bees attempt to congregate in a mass defense against these birds.

Before eating its meal, a bee-eater removes the stinger by repeatedly hitting and rubbing the insect on a hard surface. During this process, pressure is applied to the insect thereby extracting most of the venom. Notably, the birds only catch prey that are on the wing and ignore flying insects once they land.

Bee-eaters are gregarious. They form colonies by nesting in burrows tunnelled into the side of sandy banks, such as those that have collapsed on the edges of rivers. Their eggs are white and they generally produce 2–9 eggs per clutch (depending on species). As they live in colonies, large numbers of these holes are often seen together, white streaks from their accumulated droppings accentuating the entrances to the nests. Most of the species in the family are monogamous, and both parents care for the young, sometimes with the assistance of other birds in the colony, a behavior considered unusual for birds.


Prigoriile sau meropidele (Meropidae) sunt o familie de păsări din ordinul coraciiformelor (Coraciiformes) alcătuită din 3 genuri și 26 de specii, răspândite mai ales în regiunea tropicală și subtropicală din Asia, Africa și Australia, ajungând însă și în Europa. Sunt păsări cățărătoare mici, cu penajul viu și divers colorat, picioare scurte, ale căror degete anterioare sunt concrescute la baza lor (degete de tip sindactil). Corpul lor este foarte alungit, aripile lungi și ascuțite și coada lungă. Ciocul lor este alungit, subțire și ascuțit la capăt, și puțin arcuit în jos. Sunt zburătoare iuți și rezistente. Vânează insectele, în special libelule și himenoptere (albine, viespi) din zbor; ele înghit himenopterele fără a le îndepărta acul, sau fără ca veninul acestora să le vatăme. Locuiesc în savană, păduri sau în regiuni deschise, în tufărișurile din deșerturi, de la nivelul mării până la 2600 m altitudine. Sunt păsări gregare, clocesc în colonii, săpându-și cu ciocul în maluri niște galerii adânci de 50-350 cm, care se termină într-un spațiu mai larg, numită vatră, unde-și depun ponta. După cuibărit puii zboară în grupuri, împreună cu adulții, pentru a vâna insecte.

În România trăiește o singură specie, prigoarea, care este migratoare.

Shepherds and dogs

Facebook, 80 photos - https://goo.gl/z6C4ra

Sheepherding is among the oldest occupations, beginnin some 5,000 years ago in Asia Minor. Sheep were kept for their milk, meatand especially their wool. Over the next thousand years, sheep and shepherding spread throughout Eurasia. Henri Fleisch tentatively suggested the Shepherd Neolithic industry of Lebanon may date to the Epipaleolithic and that it may have been used by one of the first cultures of nomadic shepherds in the Beqaa Valley.
Some sheep were integrated in the family farm along with other animals such as chickens and pigs. To maintain a large flock, however, the sheep must be able to move from pasture to pasture; this required the development of an occupation separate from that of the farmer. The duty of shepherds was to keep their flock intact, protect it from predators and guide it to market areas in time forshearing. In ancient times shepherds also commonly milked their sheep, and made cheese from this milk; few shepherds still do this today.


In many societies, shepherds were an important part of the economy. Unlike farmers, shepherds were often wage earners, being paid to watch the sheep of others. Shepherds also lived apart from society, being largely nomadic. It was mainly a job of solitary males without children, and new shepherds thus needed to be recruited externally. Shepherds were most often the younger sons of farming peasants who did not inherit any land. In other societies, each family would have a family member to shepherd its flock, often a child, youth or an elder who couldn't help much with harder work; these shepherds were fully integrated in society.


Shepherds would normally work in groups either looking after one large flock, or each bringing their own and merging their responsibilities. They would live in small cabins, often shared with their sheep, and would buy food from local communities. Less often shepherds lived in covered wagons that traveled with their flocks.


Shepherding developed only in certain areas. In the lowlands and river valleys, it was far more efficient to grow grain and cereals than to allow sheep to graze, thus the raising of sheep was confined to rugged and mountainous areas. In pre-modern times shepherding was thus centered on regions such as the Middle East, Greece, the Pyrenees, the Carpathian Mountains, and Scotland...
Sheep can feed on rough pasture which is unsuitable for cattle or agriculture, including mountainous terrain. Seasonal herding along mountainous routes gave rise to what are now known as drovers' roads. A strong, multi-purpose stick can be used for balance, examining dangerous undergrowth and for defence against attack by predators.


The innovation of a hook facilitates the recovery of fallen animals by ensnaring them by neck or leg. For this reason the crook has been used as a religious symbol of care (particularly in difficult circumstances) such the badge of office for a Mithraic Pater and the Christian bishops' crosier. The shepherd's crook is also symbolic of the spiritual Kundalini energy described in Eastern religions, which rises up the spine and over into the Third Eye (pineal gland) and Crown Chakra (pituitary gland) when a being reaches enlightenment.
In modern times, shepherding has changed dramatically. The abolition of common lands in Europe in the eighteenth and nineteenth century moved shepherding from independent nomads to employees of massive estates. Some families in Africa and Asia have their wealth in sheep, so a young son is sent out to guard them while the rest of the family tend to other chores. In the USA, many sheep herds are flocked over public BLM lands.


Wages are higher than was the case in the past. Keeping a shepherd in constant attendance can be costly. Also, the eradication of sheep predators in parts of the world have lessened the need for shepherds. In places like Britain, hardy breeds of sheep are frequently left alone without a shepherd for long periods of time. More productive breeds of sheep can be left in fields and moved periodically to fresh pasture when necessary. Hardier breeds of sheep can be left on hillsides. The sheep farmer will attend to the sheep when necessary at times like lambing or shearing.

Balea Chalet and Lake

National Geographic - http://goo.gl/tnDMNw

Panoramio - http://goo.gl/BY82oG

artflackes - http://goo.gl/uvMJUb

viewbug - http://goo.gl/ZmyPq2

YouPic - https://goo.gl/OqQ2UQ

Pixoto - http://goo.gl/kfM8eT

500px - https://goo.gl/b1aexQ

flickr - https://goo.gl/3ThL2x

English and Romanian

- Bâlea Lake is a glacier lake situated at 2034m altitude, the 46508sq.m and 11.35m deep lake Bâlea dates back to the ice age. It is part of a 180 hectare reservation which is surrounded by the following peaks: Vânatoarea lui Buteanu (2507m), Capra peak (2496m), Paltinu Mare peak (2398m), Muchia Buteanu and Piscul Bâlii. The reservation is the home of many rare plants, for e.g. the edelweiss, and many protected animals, e.g. the chamois, lynx and bald eagle. The lake is populated by trouts. In 1904 a hostel was built on a peninsula in the middle of the lake. Later it burned down. A bigger building was erected on its place which became the most popular tourist lodge in the Făgărăşan Alps. In the winter of 2006 Eastern Europe's first ice hotel was built on the side of the lake, having a reception, a bar, and rooms with French beds. The hotel was illuminated by fluorescent lamps. In the winter of 2007 the first ice church was built next to hotel. The ice blocks for the buildings were taken from the lake. Legend says that people named lake in the area named after a swain who perished in the flood waters of the lake taken together with senator. Depending on the season, the lake surface can practice various sports:rowing, curling, hockey, skating. Winter on lake ice are carved ice hotel and ice church, unique in this part of Europe.

...........................ღ¨˜”°º•.. - - - - - - ..•º°”˜¨ღ

- Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de 2040 m, în Munții Făgăraș, Județul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea de 11,35 m. În anul 1932 lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervație științifică. Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la orașele Sibiu, 68 km Făgăraș și 85 km de la Curtea de Argeș. În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfăgărășan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea. În Munții Făgăraș se mai află și lacurile Capra, Podragu mic, Podragu Mare, Avrig, Urlea, etc. Prima Cabana la Lacul Bâlea a fost ridicată in anul 1904 de către Societatea Carpatină Transilvăneană (Siebenburgischer Karpaten Verein, „S.K.V.”) și inaugurată la 29 august 1905. 

În anul 2006 a fost construit în apropierea lacului Bâlea primul hotel de gheață din Europa de Est în forma unui iglu de 16 locuri. Legenda spune că oamenii au botezat lacul după numele unui ciobănaş din zonă care a pierit în apele lacului luat de avalanşă, alături de domniţa sa. În funcţie de sezon, pe suprafaţa lacului se pot practica diverse activităţi sportive: canotaj, curling, hokey, patinaj. Iarna, pe gheaţa lacului sunt sculptate hotelul de gheaţă şi biserica de gheaţă, unice în această parte a Europei.

Traversând pe o lungime de 151 km, pe axa nord-sud, Munții Făgăraș, cel mai înalt lanț muntos din România, ce face parte parte din Carpații Meridionali, DN7C numit Transfăgărășanul este un drum național spectaculos, ce leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, construit între anii 1970 – 1974.

El începe în comuna Bascov, județul Argeș (lângă orașul Pitești) și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversând un teren montan la altitudini mari, pe o lungime de aproximativ 91 km.

Înainte de construirea barajului și a lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia Transfăgărășanul se desfășoară pe aproape 20 km, comuna Căpățâneni era legată de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia fiind construită Cabana Cumpăna) de un drum de pământ și o linie de mocăniță.

Transfăgărășanul este asfaltat, străbate 830 podețe și 27 viaducte, și ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, aflându-se astfel pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.

Dinspre sud, primul segment al Transfăgărășanului trece prin fața hidrocentralei Vidraru, din subteranul masivului Cetățuia, de unde, în apropierea cetății Poenari, urcă pe serpentine și viaducte, trece prin trei tunele mai scurte și ajunge pe Barajul Vidraru de 307 m care leagă Munții Pleașa și Vidraru. După baraj, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului Vidraru, apoi urcă pe cursul văii râului Capra până la golul alpin, lângă Cabana Capra, după mai multe serpentine trece prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m), acesta fiind cel mai lung tunel rutier din România, cu o lungime de 887 m, o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, iluminat electric și ventilat natural.

Spre nord, Transfăgărășanul străbate rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, apoi coboară abrupt în serpentine, străbate căldarea glaciară cam 13 km, trece pe lângă cascada Bâlea, cea mai mare cascadă în trepte din România, de aproximativ 68 m, la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă, la 21 km de intersecția cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara.

Zona montană înaltă este deschisă circulației rutiere doar între 30 iunie și 1 noiembrie, deoarece drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, cu riscul căderilor de pietre și al avalanșelor. Pe Pe versantul sudic, drumul este deschis pe timp de iarnă până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 - județul Argeș). Utilajele de deszăpezire urcă până la Complexul Turistic Capra - kilometrul 108, până unde există o singură bandă de circulație, dar cei ce se aventurează se expun amenzilor jandarmilor montani de la Refugiul Salvamont Cota 2000.

Pe versantul nordic drumul este deschis până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 - județul Sibiu), unde drumul este blocat pe toată perioada închiderii oficiale cu parapete de beton New Jersey, traversarea fiind imposibilă chiar dacă zăpada se topește. Foarte periculoase sunt căderile de pietre în zona "Poarta Întâlnirii" - cota 1600, înainte de intrarea în Căldarea Glaciară Bâlea. De asemeni, porțile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, putându-se traversa însă cu piciorul, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uși pietonale.

Iarna, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana „Bâlea Cascadă”.

Pe timp de vară sunt restricționate perioadele de întuneric între orele 22:00-6:00, traseul fiind foarte periculos, datorită virajelor și curbelor în ac de păr, fără elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol fiind foarte de mare.

Atenție, limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

        Barajul și Lacul Vidraru din Munții Făgăraș

De-a lungul Transfăgărășanului, la 40 de kilometri de Curtea de Argeș, între versanții Pleașa și Vidraru, se află Lacul și Barajul Vidraru - construit între 1960 - 1966, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor, fiind acum un loc excelent și pentru recreere, turism și sporturi, de pildă sportul extrem de Bungee jumping.

Barajul se situa la data finalizării, măsurat la înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume. Mii de oameni au forat galerii subterane lungi de 42 km, s-a escavat un milion de metri cubi de rocă subterană, s-au turnat aproape un milion de metri cubi de beton, iar sacrificiile umane au costat peste optzeci de vieți.

Între Munții Frunții și Masivul Ghițu, în apele lacului se adună râurile Capra, Buda și câțiva afluenți direcți - Râul Doamnei, Cernatul și Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan și Limpedea, ce au un debit total de cca 5,5 m3/s.

Suprafața lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lațimea maximă este de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugărița și are o circumferință de 28 km, iar adâncimea apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. 

Volumul apei este de 465 milioane mł., nivelul normal de retenție fiind de 830,00 metri deasupra nivelului mării (mdM).

Uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată subteran la 104 metri adâncime poate produce, într-un an hidrologic mediu, energie electrică de aproximativ 400 GWh, având o capacitate instalată de 220 MW. Venind dinspre Curtea de Argeș spre DN1 (comuna Cârțișoara, SB), pe drumul ce trece prin fața uzinei hidroenergetice Vidraru, pe baraj, vedem prin dreapta lacului Vidraru spectaculosul Transfăgărășan (DN7C), iar noaptea, conturul barajului se poate vedea din avion, fiind luminat electric.

Se poate ajunge la Baraj pe malul estic al lacului, pe drumul ce urcă la Bâlea, iar din capăt spre stânga, se ajunge la depresiunea Cumpăna. Priveliștea de pe Belvedere este de neuitat, fiind un punct de mare atracție turistică.

         Cabane și refugii din Munții Făgăraș

Cabanele și refugiile nu sunt uniform amplasate, datorită afluenței turiștilor mai mult pe versantul nordic, mai spectaculos și cu mai ușoare posibilități de a ajunge pe creastă din Țara Oltului. De exemplu, pe versantul sudic sunt mai putine cabane decât pe cel nordic, căci centrele populate din sud sunt la prea mare depărtare de creastă și nici mijloace comode de ajungere în masiv nu există din această parte.

După construirea barajului de la Vidraru și a hidrocentralei de la Căpățâneni, cu formarea lacului de acumulare ce ajunge la gura Văii Cumpănei, și construirea drumului Tranafăgărășan care leagă zonele din sud de cele din nord, a început și creșterea traficului turistic în zona de sud.

         Cabanele din versantul nordic

Cabana Urlea se află la 1533 metri altitudine, în poiana din Curmătura Colților, pe Culmea Mușuleții, cu Valea Pojortei la est și Valea Brescioarei la vest, fiind cabana cea mai estica din Făgăraș. Sunt pitorești împrejurimile, în special Colții Brezei, și la fel de atractive Lacul Urlea și traseul de creastă. Aici se ajunge din Țara Oltului, satul Breaza – pe traseele 2, 3 și 4. Atentie: cabana este in paragina!! Nu mai are usi, geamuri, iar acoperisul si peretii sunt distrusi, nu se poate dormi in ea.

Complexul Turistic Sâmbăta se află la 690 metri altitudine pe Valea Sâmbetei, la unirea muntelui cu Depresiunea Făgărașului. Aici se poate ajunge din DN 1 Făgăraș – Sibiu, pe drumul modernizat din Sâmbăta de Jos, 15 km, și din orașul Victoria, pe drumul forestier de 11 km de la poalele munților. Alături de complex este o livadă de meri în mijlocul căreia este Mănăstirea Sâmbăta, ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1785.

Cabana Valea Sâmbetei la altitudine de 1401 metri este baza de plecare în zona Bândea – Gălășescu, dar și capăt de drum la parcurgerea crestei Făgărașului. Vara se pot pune corturi, cabana este ușor accesibilă din Țara Oltului, venind de la Complexul turistic Sâmbăta. Iarna se practică schiul până târziu, în primăvară. 

Cabana Arpaș este la 600 metri altitudine și i se mai spune Fata Pădurii, amplasată într-o poiană de pe malul drept al Văii Arpașului. Poate fi folosită ca bază de plecare pe traseele de pe Muchia Tărâței, văile Arpașului și Podragului, spre Cabanele Turnuri și Podragu. Este accesibilă ușor din comuna Arpașu de Sus, drum de 9 km pe marcaj de triunghi roșu, iar dinspre orașul Victoria, 7,5 km pe drum forestier. Atentie: cabana este in paragina!!

Cabana Turnuri se află la 1520 metri altitudine, pe Valea Podragului, un platou de la marginea pădurii, străjuită la vest de Turnurile Podragului și la est de Muchia Tărâței. Preț: 30 lei/persoana (în 2015). Aici se poate ajunge fie dinspre Cabana Arpaș, prin Valea Arpașului și Valea Podragului, pe traseul 18, fie dinspre orașul Victoria, peste Boldanu sau Muchia Tărâței, pe traseele 16 și 17. 

Telefon cabană: 0734-375-882, 0752-599-211, 0721-052-128.

Cabana Podragu este la 2136 metri altitudine, aproape de creasta principală, în căldarea glaciară Podragu și aproape de lac. Este deschisă în perioada 15 iunie 15 octombrie, iarprețul este de 40 lei/persoana (în 2015). Aici se ajunge din Văile Arpașului Mare și Podragului, pe traseul 18, dar și din orașul Victoria peste Muchia Tărâței, pe traseele 16-17, căldarea Podragului fiind iarna și primăvara un loc foarte bun pentru schi. 

Telefon cabană: 0745-319-766, 0740-041-766.

Hotelul Bâlea-Cascadă este la 1234 metri altitudine, pe DN 7 C, la km 131, adică la 21 km de DN 1 și 113 km distanță de Curtea de Argeș. Hotelul se află într-o poiană în aval de Cascada Bâlei, iar o telecabinăface transportul la Cabana Bâlea-Lac. Vezi aici preturi cazare. 

Telefon hotel: 0269-211-703, 0269-524-255, 0269-524-390, 0724-244-463.

Cabana Bâlea-Lac este la 2627 metri altitudine, în apropierea km 117 pe DN 7 C, la 35 km distanță de DN 1 și 79 km distanță de Curtea de Argeș. Această cabană se află pe o peninsulă din căldarea glaciară din mijlocul celui mai mare lac din Făgăraș, accesul făcându-se aici cu telecabina în tot timpul anului, dar și cu mașina pe timp de vară. De aici se pleacă spre traseele de creastă. Zăpada rămâne până la sfârșitul lunii mai, iar în căldarea Bâlea mai este și Cabana Paltinu, cu regim de funcționare special. Vezi aici preturi cazare. Telefon Cabana Bâlea-Lac: 0745-072-602, 0745-084-592.

Cabana Negoiu se află la 1546 metri altitudine pe versantul nordic al Făgărașului, pe piciorul Muntelui Șerbota. Preț: 30 lei/persoana (în 2015). De aici se pleacă spre zona Scara – Șerbota – Negoiu. Potecile turistice marcate duc pe linia crestei principale, cu posibilitatea excursiilor în circuit, cabana fiind un loc de popas în parcurgerea crestei. 

Telefon cabană: 0744-573-875; pentru transport pana la Cariera din orice statie CFR sunati la 0730-008-315 Octavian Carstea din Porumbacu de Sus.

Cabana Poiana Neamțului se află la 706 metri altitudine, la capătul drumului forestier din Avrig de-a lungul văii Râului Mare, este deschisă tot anul. Preț: 40 lei/persoana (în 2015). Pe marcajul de cruce roșie se merge de la Poiana Neamțului spre Cabana Bărcaciu și apoi spre creastă pe traseele 36, 38 și 39. 

Telefon cabană: 0788-592-600, 0269-523-261.

Cabana Bărcaciu se află la 1550 metri altitudine, pe piciorul Muntelui Bărcaciu, are apă de la izvor și este deschisă tot anul. Preț: 30 lei/persoana (în 2015). Marcajele conduc spre Cabana Negoiu pe traseul 37, spre creasta principală pe traseul 38 și spre Lacul Avrig pe traseul 39. 

Telefon cabană: 0740-059-805, 0744-858-140.

Cabana Suru este amplasată la 1450 metri altitudine, pe Culmea Moașei chiar lângă pădure. Preț: 30 lei/persoana (în 2015). Este un loc de pornire în zona Suru – Găvanu – Tătaru, spre traseul de creastă, iar iarna este un loc bun de schiat. Căldarea Găvanului este periculoasă pe timp de iarnă din cauza avalanșelor. 

Telefon cabană: 0746-652-135.

Cabana Valea cu Pești se află la 950 metri altitudine, pe DN 7 C. Preț: 230 lei/persoana (în 2015). La 12 km de stația autobuzelor ITA pe ruta Curtea de Argeș – Căpățâneni, 9,2 km de barajul Vidraru pe malul estic, destul de departe de traseele turistice marcate. 

Telefon cabană: 0248-721-070.

Cabana Cumpăna se află la 920 metri altitudine, pe malul vestic al Lacului Vidraru, la 18 km de stația autobuzelor ITA dintre Curtea de Argeș – Căpățâneni, la 15 km de barajul lacului, are loc de campare si căsuțe de vară. Preț: 125 lei/persoana (în 2015). 

Telefon cabană: 0248-721-451.

Cantonul Pastoral Piscul Negru se află la 1340 metri altitudine, în dreptul km 103,1 pe DN 7 C, fără destinație turistică.

Cabana Capra este la 1500 metri altitudine pe DN 7 C, la km 108, deschisă în permanență. Preț: 160 lei/persoana (în 2015). 

Telefon cabană: 0752-222-075.

Cabana Plaiul Foii este la 849 metri altitudine, la13 km de Zărnești, pe malul Bârsei Mari.Preț: 60 lei/persoana (în 2015). Telefon cabană: 0722-357-741.

Refugiul Viștea Mare se află la cea mai mare altitudine, la 2310 m, la E de Portița Viștei, între Vârful Viștea Mare de 2530 m și Vârful Galbenele de 2456 m. Are o capacitate de 10-15 locuri. Coordonate GPS: 45.3618 N - 24.4444 E. Sursa de apă cea mai apropiată este la 10 - 15 minute în aval, în zona Lacul Vestic Valea Rea/Lacul Triunghiular.

Refugiul Fereastra Mică a Sâmbetei - Cheia Bândei se află la 2200 m altitudine, între Vârful estic al Gălășescului Mic și Vârful Slănina, în Fereastra Mica, lângă traseul de creastă. Cea mai apropiată sursă de apă se află la 5 minute în aval, pe partea sudica. Are o capacitate de 20 locuri.

Refugiul din Muntele Berevoescu se află la 2190 metri altitudine, în apropierea Vârfului Berivoiu Mare, la 400 metri depărtare de drumul de creastă, având stâlpi de marcaj jalonați până aproape, este metalic și are 24 de locuri.

Refugiul din Curmătura Zârnei, la 1923 metri altitudine, pe creasta principală, la 3½ ore de Fereastra Mare a Sâmbetei si 3 ore de Cabana Urlea. Are o capacitate de 12 locuri în paturi supraetajate, vara fiind foarte aglomerat. Cea mai apropiată sursă de apă se află la 10-15 min în spatele refugiului.

Refugiul Călțun este la 2175 metri altitudine, pe malul Lacului Călțun, pe marcajul de creastă Negoiu – Bâlea. Are o capacitate de 22 locuri pentru turiști și 4 pentru salvamontiști, iar din drumul de creastă la refugiu sunt 50 de metri pe marcaj cu punct roșu. Refugiul Călțun este cel mai frumos refugiu din România, dar și cel mai înalt din Europa, refăcut eco, în 2014.