Bear Cave-Apuseni Mountains

Facebook, 150 photos - http://goo.gl/9ObWoC

YouTube - http://goo.gl/iLbzde

Panoramio - http://goo.gl/EpKEDh

English and Romanian

- The cave bear (Ursus spelaeus) was a species of bear that lived in Europe during the Pleistocene and became extinctat the beginning of the Last Glacial Maximum, about 27,500 years ago. Both the name "cave" and the scientific name spelaeus derive from the fact that fossils of this species were mostly found in caves, indicating this species spent more time in caves than the brown bear, which only uses caves for hibernation. Consequently, in the course of time, whole layers of bones, almost entire skeletons, were found in many caves. The cave bear had a very broad, domed skull with a steep forehead. Its stout body had long thighs, massive shins and in-turning feet, making it similar in skeletal structure to the brown bear. Cave bears were comparable in size to the largest modern-day bears. The average weight for males was 400–500 kilograms (880–1102 pounds), while females weighed 225–250 kg (496–551 lbs). Of cave bear skeletons in museums, 90% are male due to a misconception that the female skeletons were merely "dwarfs". Cave bears grew larger during glaciations and smaller during interglacials, probably to adjust heat loss rate. Cave bears of the last Ice Age lacked the usual two or three premolars present in other bears; to compensate, the last molar is very elongated, with supplementary cusps. The humerus of the cave bear was similar in size to that of the polar bear, as were the femora of females. The femora of male cave bears, however, bore more similarities in size to those of kodiak bears. Both the cave bear and the brown bear are thought to be descended from the Plio-Pleistocene Etruscan bear (Ursus etruscus) that lived about 5.3 Mya to 10,000 years ago. The last common ancestor of cave bears and brown bears lived between 1.2 and 1.4 Mya. The immediate precursor of the cave bear was probably Ursus deningeri (Deninger's bear), a species restricted to Pleistocene Europe about 1.8 Mya to 100,000 years ago. The transition between Deninger's bear and the cave bear is given as the last Interglacial, although the boundary between these forms is arbitrary, and intermediate or transitional taxa have been proposed, e.g. Ursus spelaeus deningeroides, while other authorities consider both taxa to be chronological variants of the same species. Cave bears found in different regions vary in age, thus facilitating investigations into evolutionary trends. The three anteriorpremolars were gradually reduced, then disappeared, possibly in response to a largely vegetarian diet. In a fourth of the skulls found in the Conturines, the third premolar is still present, while more derived specimens elsewhere lack it. The last remaining premolar became conjugated with the true molars, enlarging the crown and granting it more cusps and cutting borders. This phenomenon, known as molarization, improved the mastication capacities of the molars, facilitating the processing of tough vegetation. This allowed the cave bear to gain more energy for hibernation, while eating less than its ancestors.

- Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei. Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice. Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul și Căsuța Piticilor, Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peșterăeste constantă de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%. Peștera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porțiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chișcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare. O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Ștei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de protecție. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peștera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peștera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.