 |
|
1- Blestemele preoțesti, un tabu pentru fraieri
- În schimbul unei sume de bani, preotul „rezolvă" orice problemă cu dușmanii. Blesteme preoțești (afurisenile) cât și magia neagră („pusul pe toacă") sunt căteva dintre procedurile pe care preotul Cristoi le desfășoară în biserica sa din Banat. "Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui", "Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda", sunt câteva exemple de blestem folosite din psalmii Vechiului Testament. "Credinţa populară spune că persoana scrisă pe toacă nu va muri de moarte bună. Este o metodă de răzbunare folosită mai ales în nordul ţării. Oamenii merg pe furiş şi scriu numele duşmanilor pe toaca de la biserică sau mănăstire apoi trăiesc cu convingerea că în momentul în care lemnul respectiv va fi lovit de ciocănele, răul dorit rivalului începe să se împlinească", explică un preot.
- Protopopul Mircea Silaghi, din Timişoara, a explicat cum se ajunge la blestemele preoţeşti: „Atunci când oamenii au un necaz, o pagubă, sau când sunt supăraţi, caută să se răzbune. Ei apelează la unii preoţi şi le cer să recite împotriva unor semeni ai lor, cărora le doresc răul, nişte slujbe, ca şi moliftele Sfântului Vasile. Sunt blesteme îndreptate împotriva răului sau diavolului, doar că unii oameni îi au în vedere pe alţi oameni care le-au pricinuit un necaz".
- Tarifele nu sunt afisaşte oficial în biserica preotului: „În anticameră vorbim între noi, care pentru ce am venit şi cât costă. Pentru un psalm de blestem laşi cel puţin 100 de lei, iar dacă duşmanului îi este rău, vii şi mai donezi nişte bani", povestește o femeie venită la "biserica particulară" a preotului Doru Cristoi. Sinodul local a hotărât să îl trimită în judecata consistoriului eparhial, pe baza mai multor reclamații privind practici neortodoxeCat, mai exact „afurisirea” unor oameni contracost.
2- Scrisul pe toaca - blestemul sufletelor chinuite de Diavol
- Uneori, in povestile romanesti apare un personaj care-i inspaiminta pe copii: "Uciga-l Toaca". O credinta mai veche, care s-a transmis si la unii oraseni, spune ca un om care a fost scris pe toaca nu va muri de moarte buna. Toaca este o scindura de lemn in care paracliserul bate, cu ajutorul unor ciocanele, pentru a vesti, de exemplu, inceputul slujbei bisericesti. Preotii intervievati de noi nu au oferit o explicatie clara asupra acestei credinte, multumindu-se sa o incadreze in categoria experientelor de magie neagra, dar fara a preciza care este legatura ce face ca un obiect din biserica sa fie asimilat cu un ritual magic. 2Adela a fost blestemata sa nu moara de moarte buna Desi este una dintre cele mai infioratoare credinte populare, totusi unii ieseni au "adoptat-o" si au apelat la ajutorul ei pentru a scapa de proprii dusmani. Este un fapt cert, in conditiile in care la mai multe biserici toaca poarta numeroase incrustatii, nume scrijelite sau scrise pe lemn, veritabila condamnare la moarte a unor semeni de-ai nostri, semnata si dorita de cei care le stau alaturi. In cartierul Metalurgie se construieste o noua biserica. Clopotele sint afara, ridicate pe niste schele, intr-o improvizatie menita sa sustina cele doua instrumente care au rolul de a da semnalul de adunare la slujba sau de a vesti zilele de sarbatoare. Toaca, nefixata, este sprijinita de un perete, in interiorul viitoarei biserici, ca o scindura oarecare. Cu toate acestea, "rolul" ei nu a fost neglijat nici chiar aici. Deja numele Adela, scris mare, de doua ori, arata ca o femeie cu acest nume are cel putin un dusman. %Scrisul pe toaca este mina Diavolului Parintele Iustin, de la biserica din incinta Spitalului "Socola", sustine ca scrisul pe toaca este un obicei care tine de magie. "Din acest motiv eu nu permit nimanui sa scrie pe toaca. Odata ce ai acceptat asta, deschizi si cartea sau faci altele, la care te indeamna Diavolul. E ca si cum ai merge pe un drum drept si cineva te tot cheama pe stradute tot mai dosnice si mai laturalnice si iti spune «vino si pe aici, uite inca o straduta, hai sa vedem ce este», pina te ameteste de tot", a explicat parintele Iustin. El este de parere ca adevaratii credinciosi trebuie sa ierte si sa se roage pentru iertarea pacatelor. Oamenii din parohia Bisericii "Sf. Andrei" spun ca, in urma cu citiva ani, cind toaca era in clopotnita de jos, puteau fi vazuti adesea barbati si femei care scriau nume pe toaca. "Femeia care m-a ajutat sa-mi cresc copiii, si care are acum 75 de ani, povestea ca in tinerete a iubit un aviator. In schimb, un alt barbat o curta si o ameninta ca daca nu se marita cu el o omoara. Asa incit ea l-a scris pe toaca si barbatul a murit calcat de tren. Nu am intrebat-o dupa cit timp s-a intimplat accidentul. Dar cred ca scrisul pe toaca este periculos, pentru ca atunci trebuie rostit «Tatal nostru». Ei, si cind spui: «si ne iarta noua greselile noastre, asa cum si noi iertam gresitilor nostri», e clar ca blestemul se poate intoarce oricind impotriva celui care scrie pe toaca", este de parere sotia preotului de la Biserica "Sf. Andrei". 850.000 de lei ca sa se aleaga praful dintr-o viata de om OToaca de la aceasta biserica a fost schimbata. Cea veche, uscata si crapata de trecerea timpului si de ciocaniturile care i-au fost aplicate poarta inca insemnele nesterse ale urii dintre oameni, nume scrise cu pixul sau sapate adinc in lemn: Negura Mihai, scris in partea dreapta a toacei, a scapat probabil de loviturile ritmice de ciocan aplicate in lemn, in timp ce numele de Doina (sau Dorel), Emiliana (sau Emilus), scrise chiar in mijlocul scindurii, nu se mai pot distinge foarte clar. Paracliserul Bisericii "Sf. Andrei", Vasile Papuc, crede ca semnificatia scrisului pe toaca este aceea de a se alege praful din viata omului, asa cum praf se alege si din scindura batuta cu ciocanele. "E o superstitie, eu nu cred in asta si nici nu las pe nimeni sa scrie pe toaca. A venit o femeie la mine care vroia sa imi dea 50.000 de lei ca sa ii scrie pe cumnatii ei pe toaca, dar nu am acceptat", ne-a marturisit Vasile Papuc. Cu toate acestea, noua toaca este perfect curata, pentru ca nici preotul si nici paracliserul nu mai permit accesul oamenilor la toaca.
3- Blestemul e pentru draci, nu pentru oameni
- Oficial, niciun preot n-are voie să blesteme oameni, pentru această încălcare a dogmei existând chiar pericolul caterisirii. Ierarhii pot blestema doar dracii, dar numai în anumite condiţii: dacă au vechime, dacă sunt curaţi sufleteşte şi dacă au o pregătire specială pentru această misiune. Cu aşa ceva nu e de joacă, spun înaltele feţe bisericeşti. Protopopul Mircea Silaghi, din Timişoara, spune cum se ajunge la blestemele preoţeşti: "Atunci când oamenii au un necaz, o pagubă, sau când sunt supăraţi, caută să se răzbune. Ei apelează la unii preoţi şi le cer să recite împotriva unor semeni ai lor, cărora le doresc răul, nişte slujbe, ca şi moliftele Sfântului Vasile. Sunt blesteme îndreptate împotriva răului sau diavolului, doar că unii oameni îi au în vedere pe alţi oameni care le-au pricinuit un necaz".
- Printre oamenii credincioşi nu este spaimă mai mare decât blestemul preoţesc. E unul din marile tabuuri ale lumii creştine şi feţelor bisericeşti le este interzis să recurgă la această armă. "Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui", "Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda", sunt doar două exemple din psalmii de blestem cuprinşi în Vechiul Testament.
-----Afurisirea, şi mai grea
- Oricât de cumplită pare antema, afurisirea este o treaptă superioară a blestemului aruncat peste cel necredincios. Anatema scoate necredinciosul în afara bisericii, afurisenia prelungeşte această stare, explică preotul Cosmin Pleşa: "Afurisirea se face foarte rar de către Biserică. Aceasta se petrece însă în cazuri extreme, precum în cazul ereticilor". Oficial, preoţii nu fac astfel de lucruri dar în şoaptă se vorbeşte de cazuri cunoscute în care anumite feţe bisericeşti au căzut în păcat.
-----"Nu-i permis nici în glumă să arunci anatema, că faci mare păcat.“
PS PAisie Lugojanu, episcopul vicar al Timişoarei - “Damblaua să cuprindă toate mădularele lui, de la picioare până la cap, să nu mai audă și să nu mai vadă. (…) După moarte, trupul lui să nu-l primeasca pământul, ci să stea ca un cadavru înnegrit și cuprins de împuțiciune.“
FRAGMENT DIN PSALMII DE BLESTEM DIN VECHIUL TESTAMENT.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu