Golden hour (photography

When the sun is near the horizon, sunlight travels through a greater depth of atmosphere, reducing the intensity of the direct light, so that more of the illumination comes from indirect light from the sky (Thomas 1973, 9–13), reducing the lighting ratio. More blue light is scattered, so if the sun is present, its light appears more reddish. In addition, the sun's small angle with the horizon produces longer shadows.

The term "hour" is used figuratively; the effect has no clearly defined duration and varies according to season and latitude. The character of the lighting is determined by the sun's altitude, and the time for the sun to move from the horizon to a specified altitude depends on a location's latitude and the time of year (Bermingham 2003, 214). In Los Angeles, California, at an hour after sunrise or an hour before sunset, the sun has an altitude of about 10°–12°. For a location closer to the equator, the same altitude is reached in less than an hour, and for a location farther from the equator, the altitude is reached in more than one hour. For a location sufficiently far from the equator, the sun may not reach an altitude of 10°, and the golden hour lasts for the entire day in certain seasons.

In the middle of the day, the bright overhead sun can create strong highlights and dark shadows. The degree to which overexposure can occur varies because different types of film and digital cameras have different dynamic ranges. This harsh lighting problem is particularly important in portrait photography, where a fill flash is often necessary to balance lighting across the subject's face or body, filling in strong shadows that are usually considered undesirable.

Because the contrast is less during the golden hour, shadows are less dark, and highlights are less likely to be overexposed. In landscape photography, the warm color of the low sun is often considered desirable to enhance the colours of the scene.

Film director Terrence Malick has used this technique in films such as Days of Heaven, The New World, and The Tree of Life(in the case of The New World, the entire film was shot in this hour or blue hour). The Robert Redford directed film The Milagro Beanfield War made extensive use of the golden hour in its location filming.

Atunci când soarele este aproape de orizont, lumina soarelui călătorește printr-o mai mare profunzime a atmosferei, reducând intensitatea luminii directe, astfel încât mai multe a iluminării vine de la lumina indirecta din cer (Thomas 1973, 9-13), reducând iluminat raportul. Mai multă lumină albastră este împrăștiată, astfel încât în ​​cazul în care soarele este prezent, lumina sa apare mai roșiatică. În plus, unghiul soarelui cu orizontul, produce umbre mai lungi.

Termenul "ceasul" este folosit la figurat; efectul nu are nici o durată clar definit și variază în funcție de sezon și latitudine. Caracterul de iluminat este determinată de soarelui altitudine, iar timpul de soare pentru a trece de la orizont, la o altitudine specificată depinde de o locație de latitudine și de perioada din an (Bermingham 2003, 214). În Los Angeles, California, la o oră după răsăritul soarelui sau o oră înainte de apusul soarelui , soarele are o altitudine de aproximativ 10 ° -12 °. Pentru o locație mai aproape de ecuator, aceeași altitudine este atins în mai puțin de o oră, iar pentru o locație mai departe de ecuator, altitudinea este atins în mai puțin de o oră. Pentru o locație suficient de departe de ecuator, soarele nu poate ajunge la o altitudine de 10 °, iar ora de aur durează întreaga zi, în anumite anotimpuri.

În mijlocul zilei, luminos soarele deasupra capului pot crea scoate în evidență puternice și întunecate umbre . Gradul în care supraexpunerea poate apărea variază din cauza diferitelor tipuri de camere de film si digitale au diferite intervale dinamice. Această problemă lumină dură este deosebit de important în fotografie portret, în cazul în care un fulger de umplere este adesea necesar pentru a echilibra iluminare pe fata sau corpul subiectului, completarea umbre puternice, care sunt, de obicei considerate indezirabile.

Deoarece contrastul este mai puțin în timpul orei de aur, umbrele sunt mai puțin întuneric, și scoate în evidență sunt mai puțin susceptibile de a fi supraexpusă. În fotografia de peisaj, culoarea caldă a soarelui este considerat, de multe ori de dorit pentru a spori culorile scenei.

Regizorul Terrence Malick a folosit această tehnică în filme, cum ar fi Zilele cerului, The New World , și Arborele Vieții (în cazul The New World, întregul film a fost împușcat în această oră sau o oră albastru ). Robert Redford film regizat Milagro Beanfield război folosit pe scară largă de oră de aur în filmare sa locație.

Photo Tourism with Sorin Lazar

Faceboobk - https://goo.gl/veKHnF

Tourism with Sorin Lazar - Sorin invite you to explore and visit Romania : Castles, Fortress, Mountains, Trails and mountain paths, Caves, Churches, Monasteries, Cathedrals, Speleology, Black sea, Danube Delta, (fauna and flora), Wild Nature, Towns, Water Dams, Salt treatments, Salt mines, Mine flowers, beautifully Neighboured Villages, Travels from the mountains to the sea, air trips (over Romania), tourism, tours (hiking), equestrian, leisure and hippotherapy in Agnita, Sighisoara, in Fagaras county & Caliman Mountains, carriage rides in summer and sleigh rides in winter, in periods staring with one day up to 5 days (providing all logistics). Enjoy!, Weddings and Christening Traditions, Museums, Romanian milk, cheese and yellow cheese, Romanian wines, Romanian food, Romanian friends, Romanian traditions, fall in love with Romania!. I'm Organizer, driver, guide, host and the man who prepares coffee - my phone number +40769188031

Blog - http://goo.gl/kkzdde - every tourist will have medical insurance during the journey in Romania......in my Blog find 65.000 photos and many little movie with my beloved Romania.

Comuna Holbav, Județul Brașov

   Pentru prima dată în Holbav, la răsărit. Cunosc destul de bine judeţul Braşov, dar sunt nevoit să admit că nu auzisem de această comună până acum. A trebuit să cer indicaţii ca să mă descurc să ajung. Nu eram pregătit nici pe departe de ceea ce avea să urmeze. Ieşind din Vulcan, trecând printr-o bătrână livadă de meri, mi s-a deschis în faţă o privelişte ce mi-a tăiat pe loc respiraţia. Munţii Bucegi şi Masivul Postăvaru tronau peste Braşov, Cristian, Vulcan şi Ghimbav.

    S-a întâmplat să fie chiar într-o dimineață cât se poate de frumoasă de februarie, în care toată această privelişte părea desprinsă dintr-o poveste. La fel de impresionat am fost şi de pădurea ce urmează pe drum, după livadă. O pădure care avea foarte mulţi brazi pentru altitudinea la care eram. Acest drum ce unea Vulcanul de Holbav este asfaltat, arătând mai mult ca un drum forestier şi trebuie să recunosc că prin pădurea aceea am fost la un moment dat convins că undeva am luat-o greşit, dar, foarte plăcut impresionat de peisaj, am zis să mai continui un pic. 

    După nici un kilometru am văzut un indicator de intrare în localitatea: Holbav! O potecă îngustă și greu de urcat, m-a condus într-un punct aproape de vârful unui deal, de unde am putut să privesc mai bine comuna și răsăritul. În stânga se vedea în depărtare, în toată splendoarea ei, Piatra Craiului, iar în valea dealului pe care eram eu se vedeau multe case vechi și bătrânești, şcoala şi primăria, înconjurate de multe case din care focurile de lemne scoteau pe hornuri dungi argintii de fum. Alte dealuri înconjurau acest mic centru făcând peisajul să pară rupt dintr-un basm. Drumul continua mai departe şi am aflat, mai apoi, că duce spre Poiana Mărului.

    Tot ce am văzut în acea primă zi în Holbav m-a făcut să îmi doresc să mă întorc cât mai repede, să cunosc mai bine oamenii şi să văd cât mai multe locuri. Holbavul, cu dealurile şi oamenii lui, câteodată răsfățat de razele de soare, mi-a intrat la suflet mai mult poate decât oricare alt loc din judeţul Braşov. Iarna îl face să pară cu totul şi cu totul altfel, dar drumurile lui rămân mereu bătute de aceleaşi caruri cu boi, conduse de aceiaşi oameni minunaţi şi alergate de copii, cu feţe vesele si cu paznici cu 4 lăbuțe.

Friendship... Prietenia - 2

Facebook, 5 photos - https://goo.gl/kQxXRw
Conacul Fotografilor - https://goo.gl/LGmz7m

                    - ღ ¨˜”°º•..♚ Sorin Lazăr Photography ♚..•º°”˜¨ ღ -

   - Reason owe joy of heart or breathing the fragrance of friendship? I do not know the answer. I just know that the feeling is so strong friendship filled with ineffable substanceof reason among men deep helmet. And thus becomes synonymous with giving to receive. In such a world, I assure you, it does not matter, but biologically the passage of time. You must climb many steps of knowledge to understand the beauty of friendship? To some extent, yes!. For without access to major meanings of the universe, we will never understand exactly the importance of small gestures of others. And we have the power to make ourselves care care to stay behindalone among the treasures collected. Who has friends, is stronger. For he will climb the mountain without feeling offended gravity. Driven by curiosity difficult to express in words. Energy thus meets substance and spirit. It's rare, but the light of such events can finally defeat the darkness. Convicted of jerky moments to breathe the air, feel, finally, the power of healing elixirs eternity. Man emerges from himself to land, smooth, world invariants : the uninterrupted progress of the stars, miracle journey from humble seed of the fruit of the proud beauty, amazing ability to store both the word ephemeral and some promises of eternity. We can make friendship a wall against the wickedness and stupidity. Inside this wall, smile can be truly free having value in itself, not determined by circumstances. Outside this wall still smile, unrequited or misunderstood huddled in corners of the soul. I know our leaders impermanence of beauty and therapeutic effects of friendship? So little that their actions can only be put together in invisible chronicles of history.


   - I want to thank the entire group, Conacul Fotografilor, friendship, fellowship, kindness, simplicity, quality and respect, to Conasi, thousand thanks!

                    - ღ ¨˜”°º•..♚ Sorin Lazăr Photography ♚..•º°”˜¨ ღ -

   - Datorăm inimii sau rațiunii bucuria de a respira parfumul prieteniei? Nu cunosc răspunsul. Știu doar că sentimentul prieteniei este atât de puternic încât umple cu substanța lui inefabilă prăpăstiile căscate de rațiune între oameni. Și astfel, a dărui devine sinonim cu a primi. Într-o astfel de lume, vă asigur, nu mai contează, decăt biologic, scurgerea timpului. Trebuie să urci numeroasele trepte ale cunoașterii pentru a ințelege frumusețea prieteniei? Într-o oarecare măsură, da!. Căci fără a avea acces la marile ințelesuri ale universului, niciodată nu vom înțelege exact importanța gesturilor mărunte ale semenilor. Și nu vom avea puterea de a pune grija pentru noi inșine în spatele grijii de a rămâne singuri printre comorile adunate. Cine are prieteni, este mai puternic. Căci el va urca muntele fără să simtă ofensa gravitației. Mânat de o curiozitate greu de exprimat în cuvinte. Energia se întâlnește astfel cu substanța și spiritul. Se intâmplă rar, dar lumina unei astfel de întâmplări poate invinge definitiv intunericul. Condamnați să respirăm aerul sacadat al clipelor, simțim, în sfârșit, puterea tămăduitoare a elixirelor veșniciei. Omul se desprinde din el însuși pentru a ateriza, lin, în lumea invariantelor: mersul neîntrerupt al stelelor, miracolul călătoriei de la umila sămânță către frumusețea orgolioasă a fructului, uluitoarea capacitate a cuvântului de a înmagazina atât efemerul cât și o parte din promisiunile veșniciei. Ne putem face din prietenie un zid împotriva răutăților și a prostiei. În interiorul acestui zid surâsul poate fi cu adevărat liber, având valoarea în sine, nu determinată de circumstanțe. În afara acestui zid rămâne surâsul neîmpărtășit sau ghemuit în cotloanele neînțelese ale sufletului. Ce știu vremelnicii noștri conducători despre frumusețea și efectele terapeutice ale prieteniei? Atât de puțin încât faptele lor abia mai pot fi puse cap la cap în letopisetele nevăzute ale istoriei.

   - Țin să mulțumesc întregului grup, Conacul Fotografilor, pentru prietenie colegialitate, bunătate, simplitate, calitate și respect, mii de mulțumiri Conași!

Poveste mea de iarnă la Moieciu

Poveste mea de iarnă la Șimon și Moieciu cu Conacul Fotografilor.


Iată-mă la peste 1200 m altitudine acolo unde februarie nu este cum trebuie să fie: alb, zăpadă mare şi chiar înţepător de geros. Aici vântul şuieră necontenit izbind în crestele ninse şi purtând albul în troiene care rând pe rând par dune albe, dune de zăpadă. Munții Bucegilor mi se înfăţişează ca un întins deşert de gheţuri uitat parcă în furia vântului rece de februarie. Şi când iarna se mânie pe călători mai aduce şi ceaţa lăptoasă, înconjurându-ne într-un alb infinit.


Însă eu, nu mă las impresionat şi echipat cum cele necesare aveam să încep aventura mea pornind din Moieciu spre Sat Peștera.

Aşadar, a 2-a zi, februarie, Moieciu, albul nesfârşit, puțină ceaţa, vântul şi noi, Conacul fotografilor, hoinarii…

Speranţele noastre într-un alb si cer senin de februarie aveau să se năruiască de cum făceam primii paşi în jurul Pensiunii. Piatra Craiului care abia, abia se ivea printre nori îşi găsea sfârşitul, îngheţat de un alb aspru şi dens. Aceeaşi soartă a avut-o şi versantul ce-şi cobora destinul de stâncă spre Rezervaţiile din Bucegi. Perspectiva spre jnepenişul din Valea Gaura îşi îmbrăcase şi ea alba-i rochie.

Pas cu pas, clipă după clipă din Peștera, se văd peisajele Bucegilor și Pietrei Craiului ce erau înghiţite într-un veşnic alb ce-ar fi dat fiori oricărui suflet hoinar…

Uşor demoralizat aveam să îmi croiesc calea prin zăpada de 4cm, încă moale spre Sat Pestera. Vântul tăios din unele clipe ne dovedea asprimea iernii din această lume alpină. Priveam înainte, îmi continuam drumul îngheţat, spunându-mi în gând că muntele este frumos oricum şi dacă avem grijă, această albă aventură se va transforma într-o poveste de iarnă de neuitat, o nouă filă din povestea Conacul fotografilor. Cafeaua caldă din termos avea să-mi mai aline gerul clipelor, motivându-mă să continui.

După circa 45 de minute de hoinărit prin alb, aveam să ajung la primele casuțe îngradite, undeva în Sat Peștera. Aici, gardurile din lemn, erau doar siluete de cristal, peste care iarna şi-a suflat şoaptele-i de gheaţă. Este un peisaj unic, un peisaj hibernal, acolo unde labirintul cărărilor printre poteci avea să-şi mai arate meandrele abia spre sfârşitul primăverii.

Din când în când vântul mai gonea norii şi mici ferestre celeste aveau să îmi indice repere importante, zările uneori deschizându-se prietenoase. Însă era o prietenie efemeră…înghiţită de geruri.

Este timpul unui popas pentru hidratare şi pentru a verifica timpul şi reperele continuării drumeţiei mele prin Sat Peștera. Trebuie să mă pregătesc, mai ales că de la Peștera până la Măgura traseul urcă accentuat pe ultima porţiune. Aşadar, va fi mult mai rău de urcat cu mașina decât în prima parte, mai ales că nu voi găsi urme pe zăpadă, practic, urmând să fac eu cărarea printre troienele lui februarie…

Vântul sufla din ce în ce mai tare, vizibilitatea devenind şi ea mult mai redusă. Iarna îşi arată iarăşi aspectele înfiorătoare de gheaţă, aspecte pe care aveam să le descopăr şi mai ales să le resimt în continuarea drumeţiei mele mult sub 0 grade Celsius…

..........Sat Peștera, Brașov

Te aventurezi sau doar te odihnesti in satul Pestera din Moeciu? Asta depinde de stilul fiecaruia dintre noi, insa aici sunt variante pentru fiecare. Odata ce ai ajuns in mijlocul muntilor iti vei da seama daca te incearca o drumetie sau te opresti sa te bucuri de peisaje, de ospitalitatea proprietarilor de pensiuni si de cateva plimbari. Insa cu siguranta vei avea curiozitatea de a vedea unde duc drumurile serpuite si te vei aventura sa le descoperi.

De ce sa te aventurezi sau sa poposesti in satul Pestera? Iata cateva motive bine intemeiate:

1. Esti in mijlocul muntilor!

Satul Pestera se gaseste in comuna Moieciu, la 10 km de castelul Bran. Se afla in rezervatia Piatra Craiului si urca usor pana la altitudinea de 1200 m. Inconjurat de muntii Bucegi si Piatra Craiului, drumul este serpuit si ceva mai dificil pe timp de iarna.

2. Un obiectiv turistic, de unde si numele satului!

Obiectivul principal al satului este Pestera Liliecilor de unde si denumirea. In interior, daca ai noroc si nu ti-e frica poti vedea colonii de lilieci si chiar specii rare.

Sapata intr-o stanca, pe o panta de 10 – 15 m, Pestera Mare sau Pestera Badichii cum mai este cunoscuta are peretii intr-o nuanta de verde. Desi nu este extrem de spectaculoasa sau diferita de alte pesteri iti pune curiozitatea la incercare si iti asigura o drumetie buna.

In drumul care duce catre masivul Piatra Craiului un indicator arata catre Pensiunea Pestera. De aici mai parcurgi 500 m, urmezi o poteca si ai ajuns!

3. Trasee montane sau plimbari scurte

Garantat peisajele iti vor taia respiratia. Linistea, aerul curat de munte si privelistea oferita de lantul de munti iti vor asigura un weekend sau un concediu pe cinste. Aflat la baza muntilor Piatra Craiului si in inima rezervatiei, cu pensiuni care mai de care mai rustice, satul Pestera iti va capta atentia imediat ce ai intrat.

4. Drumetie in Bucegi sau in Piatra Craiului!

Poti opta pentru Piatra Craiului si aborda traseele turistice care duc spre Cabana Curmatura, Refugiul Grind, Cabana Brusturet.

Esti aproape si de Bucegi si poti urma unul din urmatoarele trasee turistice:

Bran – Simon – Saua Strunga
Bran – Poarta – Valea Gaura – Cabana Omu
Bran – Poarta – Ciubotea – Cabana Omu
Bran – Poarta – Clincea – Cabana Omu

5. Te poti bucura un weekend intr-o liniste pe care rar o intalnesti!

La discutii cu satenii si gustarea mancarurilor traditionale suna bine. Insa trebuie sa tii cont ca la munte vantul bate aproape intodeauna. Serile sunt ceva mai reci si drumetiile chiar si scurte pot fi periculoare daca nu ai incaltamintea buna. Fie ca esti sau nu un iubitor al drumetiilor de munte ia cu tine o geaca softshell. Aceasta te protejeaza de vant si iti tine cald.

Poveste mea de iarnă la Șimon

 Sat Șimon, Brașov

Am admirat casele aș spune mai mult funcționale, cum erau casele noastre în trecut, de gospodari, modeste, dar cu un farmec deosebit: viața se desfășura preponderent afară, iar înăuntru într-o odaie aveau loc cam toate activitățile unei familii, ceea ce nu era rău deloc, până la urmă familia înseamnă unitate, bucuria de a fi împreună, mai mult decât orice altceva. Acum avem modelul: membru (al familiei) și calculatorul sau televizorul său, de multe ori fiecare în altă cameră, iar în multe familii nici măcar obiceiul de a lua masa cu toții nu se mai ține din motive de orar diferit, iar asta din păcate aduce uneori după sine și alte neplăceri.

Specific zonei Branului sunt case cu o curte pătrată sau poligonală, cu ocol închis și întărit și cu grajduri și anexe. Casele sunt de la mici cu o singură încăpere la cele mai înstărite, cu patru încăperi, în formă de L sau U. Curtea interioară este importantă: aici erau adăpostite animalele: siguranța lor fiind vitală pentru supraviețuirea familiilor.

Satul Șimon beneficiază de un cadru natural superb, înconjurat de dealuri, posibilitățile de excursii în natură și multe alte activități specifice zonei.

În acest cadru sunt și multe case construite cu multe materiale sintetice, care în ansamblu nu sunt urâte, dar nici nu adaugă valoare în sensul de unitate a zonei. Multe stiluri diferite, adoptate din alte părți ale Europei. Umblând pe șosea am mai dat peste muzică dubioasă cu volumul la maxim, pitici în grădină, dar asta nu este cel mai grav. Slavă Domnului că aici nu sunt case cu acoperișul albastru! Dar totuși sunt puține care contribuie la crearea unei identități singulare, a unui ADN brănean recognoscibil.