Maramures-Travel with Mocanita, Viseu de Sus

1. Travel with Mocăniţa, 149 photos - http://goo.gl/DzfwCC

2. Travel with Mocăniţa, 84 photos - http://goo.gl/OZDm6f

3. Blog - http://goo.gl/CzqABk

English and Romanian - wikipedia

- A Mocăniță is a narrow gauge railway in Romania, most notably in Maramureș, Transylvania, and Bukovina. Archetypely, they are situated in mountainous areas and thelocomotives operating on them (which themselves can also be referred to as mocănițăs) are steam-powered. These railways were built for cargo and passenger services - some in the era of the Austro-Hungarian Empire, before 1920 - but fell into disrepair over the years. Some are now being rehabilitated for the purposes of tourism. The word mocăniță is a term of endearment, derived from the Romanian word mocan, meaning shepherd or one who lives in the mountains, and suffixed as feminine and diminutive in keeping with the tradition of naming conveyances and indicating small size. It's also been suggested that it means "coffee machine", as one of the little locomotives is reminiscent of one of these in action. 

- The most well-known mocăniță runs in the Vaser Valley in Maramureş County. This railway was constructed in the period 1933-1935 and uses a gauge of760 mm (2 ft 5 15⁄16 in). It was partially destroyed by German troops during the war, but was rebuilt again. It has primarily been used for logging, and is still used for this purpose, but in 2004 work began on rehabilitating it as a tourist attraction. A Swiss enthusiast who came to Romania in 1987 helped this greatly by starting an organisation for saving the railway: "Hilfe für die Wassertalbahn in Rumänien". Several steam engines are used: 764-211 (Măriuța) was built in Berlin by Orenstein & Koppel in 1910; 763-193 (Krauss) was also built in Germany, in 1921; and there are five Romanian locomotives built at Reşiţa between 1953-1955. Diesel engines (built in 1960s-1970s) and other vehicles such as converted minvans also run on the lines. The latter are used by border police, rangers and others for getting quickly up the mountains. The tracks run from Vişeu de Sus, from a yard on Strada A. I. Cuza, 1.5 km north from the town centre. The main line is 43 km long, from Vișeu de Sus to Comanu, near the Ukrainian (former Polish) border, though the service may terminate before then at Faina. This trip usually takes between 3 and 4 hours each way. There are two other branches: along the Novat Valley (13 km) and towards Stevioara (3 km). The train can occasionally come off the rails, but at a speed of 10 km/hour this poses no danger, and experienced passengers help to get the train back on the rails! The Vaser Valley is an exceptionally scenic location, the habitat of many bears and deer, along with many cattle and sheep. The line is run by a private company, Căile Ferate Forestiere (CFF). As well as regular services, trains can be charted by tourists; special services are also run, for instance on New Year's Eve. This video made about this Mocăniţă is accompanied by local music from Maramureș.

- Mocănița este un tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. Calea ferată forestieră pe ecartament îngust din județul Maramureș, care merge din Vișeu de Sus, pe Valea Vaserului, până în Carpați, la stația Coman, aproape de granița cu Ucraina. Calea ferată îngustă care traversează o parte din Munții Apuseni, în lungime de 94 km, între orașele Turda și Abrud a luat ființă între anii 1910-1912 (numită “mocăniță” datorită faptului că unii localnici din zonă erau cunoscuți și sub numele de “mocani”). Mocănița s-a dat în funcțiune oficial la data de 20 iunie 1912 și a fost scoasă din uz în anul 1998. Linia îngustă avea 21 de stații, din care 4 gări (Turda, Baia de Arieș, Câmpeni, Abrud) și 17 halte: Turda-Transbordare, Mihai Viteazu (Sânmihaiu de Sus), Cornești (Plăiești), Moldovenești, Buru, Ocolișel, Vidolm, Ocoliș, Lunca-Poșaga (Lunca Arieșului), Sălciua, Brăzești, Sartăș, Hădărău (Hădăreni), Lupșa, Mușca, Bistra și Roșia Montană. În ultimii ani pe această rută circulau zilnic (dus-întors) 3 trenuri: un accelerat (cu 2 clase) și 2 personale (cu 2 clase). Trenul accelerat parcurgea cei 94 km în cca 5 ore și 30 minute (oprind în numai 6 stații), iar cele personale în cca 6 ore și 30 minute (oprind în toate stațiile). Mocănița oprea însă și între stații, când pasagerii ocazionali făceau semne cu mâna. Se preconizează repunerea în circulație a Mocăniței, cel puțin între anumite stații de interes turistic sporit. Calea ferată îngustă de pe valea Hârtibaciului, care leagă orașele Sibiu și Agnita. În trecut aceasta ajungea până la Sighișoara, însă tronsonul Agnita-Sighișoara a fost desființat în 1965. Ultimul tren a circulat în anul 2001, de atunci linia fiind trecută în conservare, dar un consorțiu local face demersuri pentru refacerea ei în scop turistic. Calea Ferată Minieră Ardeleană, care leagă Hunedoara de „Ținutul Pădurenilor”. Vagoanele mocăniței porneau de la Castelul Corvinilor și, după aproximativ 12 kilometri de drum pe viaducte, prin tunele și peste poduri construite în urmă cu peste 100 de ani, se opreau la furnalul de la Govășdia și continuau spre Retișoara. Traseul conținea și cel mai vechi pod curb de cale ferată din România. În toamna anului 2008, mocănițele hunedorene au fost trase definitiv pe linie moartă, după mai bine de 150 de ani în care traseul a fost folosit. Deși era unul dintre cele mai frumoase trasee turistice care puteau fi valorificate la Hunedoara, calea ferată a fost tăiată și vândută la fier vechi. Traseul feroviar Oravița - Anina. Calea ferată are un viaduct înalt de 37 de metri și mai multe tuneluri, dintre care cel mai lung are 660 de metri. În februarie 2010, pe această rută încă se circula. 

- Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii. 

- “Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria, tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara, Iza, Vişeu şi Vaser. 

 - Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din românia. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală. 

- Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctul de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop este de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi. 

- Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.  Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, şi să înceapă o excursie prin munţi. 

- Totul începe la staţia de tren Vişeu de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeu de Sus sau CFF Vişeu de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat. 

 - Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului. Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase. 

 - Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti. 

- Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, păline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua. 

- Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare. 

“Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţii este foarte instabilă, pantofi potriviţi, haine călduroase şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aduceţi şi o carte de identitate sau un paşaport.