Turda Salt Mine

Turda Salt Mine, 150 photos - http://goo.gl/Xw18g7

Panoramio - http://goo.gl/ZgOs4P

English and Romanian - Splendor of the Romanians seen by Ja Ja Bin

- Turda's salt deposit, has been known and exploited by ancient times, but it was put into systematic operation of the deposit, by underground mining work, during the Roman conquest in Dacia. The salt was exploited in rooms of 17-34m depth and 10-12m width, disposed one near the other an separated by a safety consolidation. This system ensured a massive extraction of the salt, but it worked only in those areas where the salt was exploited near the surface. Salt was continuously extracted during the 6th and 9th century, along with other very useful minerals. The Salt Customs in Turda are mentioned for the first time in 1075 a.d. During the 13th century, Turda Salt Mine is mentioned in official documents at the 1st of May 1271, when the mine was offered to the Transylvanian leaders of the Catholic Church. These and the bishop of Transylvania subsequently, would get privileges for using the salt from the mine in Turda. Salt Rooms where built in order to better coordinate the extraction, transportation and storage. According to a report made up by the royal inspectors Paulus Bornemisza and Georgius Wernher in 1552, the main salt room was that in Turda and the salt was extracted form both, "the large" and "the small" mine. As for its quality people would say that salt "is good and solid" (Latin: sal ipse bonus et solidus). Towards the end of the 17th century and the beginning of the 18th century, the mining in Transylvania revigorate due to some initiatives of the Royal Court in Vienna meant to encourage the economy of the province. The salt was exploited in the same mines that worked previously, but those in Turda were still the most important. The mineralogist Johann Fridwaldszky in his Mineralogia Magnus Principatus Transilvaniae, published in 1767, stated that "the mines in Turda worth being visited". After a detailed presentation of the bell-shaped mining system as well as the evacuation by vertical transporter, the author relates that the mines in Turda have five important wells: the first one is called "the upper one", the second is "the low one", the third called "Cojocnean", the fourth called "St. Terezia" and the fifth called "Sf. Anton". The Salt Mine from Turda, known as one of the most important in Transylvania, started to fall into decay after 1840, due to the growing competition with the salt mine in Ocna Mureş. The building of a new transportation gallery (Franz Jozef gallery), 916.65m long, was decided in 1853, in order to facilitate the salt transportation to the surface. At the same time, the Terezia well was modernized by adding two side rooms to it: Ghizela and Rudolf, the latest running the extraction of the salt. Throughout that time, prisoners were never used as workers (Latin: inncisoresm salium). Tha salt was brought to the surface by other workers (Latin: famuli). They used a vertical mechanical transporter. The mines were lighted by candles and tallow rush lights. Explosives were never used for exploitation nor mechanical equipment for cutting the salt. Turda Salt Mine ceased its activity in 1932. During the World War II the mine was used as an anti-aircraft shelter. The salt mine in Turda is now a veritable history museum of salt mining.The excellent state of preservation of mining and machinery used to transport salt, together with the cautious work carried out for prepararing the mine to become a tourist attraction, have made history and legend meet harmoniously here. The increasing number of tourists arriving from distant geographical areas to visit the mine are a confirmation of interest and historical value.

                           ღ¨˜”°º•.. - - - - - - ..•º°”˜¨ღ

- Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), în prezent prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr. 7). Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual). Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului, subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman Potaissa a apărat exploatările de sare de la Turda. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. Unelte romane de sărari au fost descoperite lângă Turda la Valea Florilor. După retragerea romanilor în anul 274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat. În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda într-un loc de lângă râul Arieș qui dicitur hungarice Aranas. Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae). Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureş, Ocna Sibiului şi Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă şi sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarţei terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălţimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafaţa pământului (cazul localităţilor cu vechi exploatări de sare menţionate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălţime de cca 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente). Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ştrandului actual). Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice şi istorice.